16.3 C
Târgu Jiu
vineri, 5 iunie 2026

Întâlnire a credinței, pregătirii și formării spirituale pentru 300 de tineri din regiunea Olteniei

2

Localitatea Turburea din județul Gorj a fost locul de desfășurare al unei noi ediții a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din regiunea Olteniei, un eveniment de tradiție în viața duhovnicească și educațională din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.
Organizator al evenimentului amintit este Sectorul de Învățământ și Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei, în parteneriat cu Inspectoratele Școlare ale județelor Dolj și Gorj, Protopopiatele din cele două județe și cu sprijinul considerabil al Primăriei localității Turburea, un partener de tradiție în desfășurarea acestei manifestări.
Practic, peste 300 de tineri ortodocși au participat la această întâlnire a credinței, pregătirii și formării spirituale, programul debutând cu săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de către ÎPS Părinte Acad. Dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu un ales și numeros sobor de preoți și diaconi, dintre care amintim pe preacucernicii părinți consilieri Adrian Lupu, Marius Resceanu și Ștefan Bărbulescu, precum și preacucernicii părinți Ionuț Câmpeanu, Protopop în cadrul Protoieriei Târgu-Jiu Sud, Ion Spilcă, Protopop în cadrul Protoieriei Târgu-Cărbunești, și Neofit Stănciulescu, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar al județului Gorj.
În cadrul Sfintei Liturghii Arhiereul Olteniei l-a hirotonit întru preot pe tânărul teolog Alexandru CIOCÂRLAN pe seama Parohiei Teslui din județul Dolj și întru diacon pe tânărul Alexandru TUDOR pe seama Parohiei Calopăr din același județ, vecin Gorjului.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat însemnătatea duhovnicească a zilei de pomenire a celor adormiți și legătura acesteia cu sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh: „În ziua de astăzi îi pomenim pe toți cei din familiile noastre care au adormit întru Domnul, pe părinții, bunicii, rudele și strămoșii noștri. Înălțăm rugăciuni către Dumnezeu ca ei să fie primiți în Împărăția cea cerească și să se bucure de lumina cea neînserată a slavei Sale. Îi pomenim astăzi pe toți și ne rugăm pentru ei, ca Domnul să-i așeze împreună cu drepții și cu sfinții Săi.
Toți strămoșii noștri așteaptă de la noi aceste rugăciuni, această dragoste și această aducere aminte. Prin rugăciunile Bisericii, ei primesc mângâiere și ajutor, iar noi ne arătăm recunoștința față de cei care ne-au dat viață, credință și identitate. Ne rugăm ca ei să fie la lumină, la pace și la fericire veșnică, să intre în Împărăția lui Dumnezeu și să se bucure de slava cerească pregătită de Tatăl Cel Ceresc pentru cei care au ascultat poruncile Sale și au viețuit în credință.
Tot în această zi ne reunim, așa cum facem în fiecare an, împreună cu tinerii și cu toți credincioșii, pentru a ne pregăti sufletește de marele praznic al Pogorârii Sfântului Duh. Chiar dacă mâine prăznuim în mod deosebit Cincizecimea, noi trăim lucrarea Sfântului Duh la fiecare Sfântă Liturghie. La fiecare slujbă, Duhul Sfânt Se pogoară peste darurile aduse și peste noi, credincioșii, sfințindu-ne și întărindu-ne în viața cea nouă în Hristos”.
Tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Oltenia au luat parte apoi la o procesiune către Castelul Roșianu, loc încărcat de istorie și de frumusețe, unde Înaltpreasfințitul Parinte IRINEU le-a dresat tinerilor un cuvânt de învățătură și îndrumare duhovnicească, subliniind importanța păstrării credinței, a valorilor creștine și a unității dintre tineri în contextul provocărilor contemporane: „Este o nespusă bucurie că Dumnezeu ne-a ajutat să ne întâlnim aici, în localitatea Poiana. Bunul Dumnezeu cunoaște osteneala și eforturile pe care le depunem pentru a înainta cu acest proiect dedicat tinerilor și pentru a crea cât mai multe oportunități de formare și creștere duhovnicească. Este foarte important ca dumneavoastră, tinerii, să fiți prezenți în viața Bisericii și a societății, să vă implicați activ și să contribuiți la binele comunității din care faceți parte. În același timp, trebuie să aveți discernământ și să vă străduiți să cunoașteți cât mai bine tainele credinței noastre ortodoxe.
Cel care este credincios devine și înțelept, pentru că Dumnezeu revarsă peste el darurile Sale cele bogate. Înțelepciunea adevărată nu vine doar din cunoașterea omenească, ci mai ales din legătura vie cu Dumnezeu, din rugăciune și din ascultarea poruncilor Sale. Prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu și prin urmarea învățăturilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne îndreptăm pașii pe calea mântuirii și a împlinirii sufletești. În mod sigur, vom avea parte de binecuvântările lui Dumnezeu, Care nu-i părăsește niciodată pe cei ce Îl caută cu sinceritate și dragoste. Fiți aproape de preoții voștri, de profesorii voștri și de părinții voștri, ascultați sfaturile lor cele bune și veți primi multe daruri și binecuvântări în viață. Biserica vă este casă duhovnicească, iar cei care vă călăuzesc pe calea credinței vă doresc creșterea și împlinirea voastră. Rămâneți aproape de Hristos, iubiți adevărul și binele, iar Dumnezeu vă va lumina pașii și vă va dărui pace, bucurie și izbândă în toate lucrurile cele bune.”
Marius STOCHIȚOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.