Pentru că păstrez tradiţia ca în parohie să am şi o tabără pentru copii, de multe ori mă gândesc la faptul că atunci când vezi un copilaş micuţ care este timid şi îl iubeşte pe tatăl său, poate se sfieşte şi din multa sfială nici nu priveşte la tatăl său, poate vrea să întrebe ceva şi se roşeşte, iar, ,,pe unul ca acesta este bine ca să-1 pui pe iconostas”, aşa cum spune Sf. Paisie Aghioritul («Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan», Edit. «Publistar», Bucureşti, 2000, p. 243). Uneori, îl vezi pe copilul mic, şi crezi că nu îl poţi cuminţi dacă nu-l înfricoşezi! Dar: ,,Să te nevoieşti cu râvnă şi nădejde în Dumnezeu şi atunci nu te vei teme de nimic” (Ibidem, p. 285). Acelaşi Sfânt, Paisie Aghioritul ne mai spune: „Noi am avut frica de Dumnezeu, dar am pierdut-o şi nu am lăsat-o moştenire generaţiei următoare, de aceea acum legiferăm avorturile, căsătoria civilă etc. Atunci când un om încalcă o poruncă a Evangheliei, responsabil este numai el. Dar când un lucru care se opune poruncilor evanghelice se face din partea statului, atunci vine urgia lui Dumnezeu peste tot neamul, ca să se îndrepte” (Paisie Aghioritul, „Viaţa de familie”, Edit. «Evanghelismos», Bucureşti, p. 82). Să fim bine înţeleşi, omul de azi suferă de o anumită capcană a confortului şi ne e greu să ne rugăm, pentru că suntem comozi. Patul e prea cald ca să ne ridicăm la rugăciune, trupul pare prea greu ca să mai facem nişte metanii, iar duminica suntem prea obosiți ca să mergem la biserică. O altă capcană este cea a productivității, care determină, la fel ca și accelerarea ritmului vieții, stilul nostru de viață modern și promite multă bogăție, iar prin aceasta pretinsa fericire. Cu cât ești mai productiv, poți să ai mai mult, dacă ai mai mult, poți să-ți permiți mai mult! Astfel, intrăm în această odaie întunecoasă, urmarea fiind că părinții nu mai au timp pentru copii, în centru fiind munca exagerată și câștigarea cât mai multor bani! Dar, când o persoană își face timp pentru rugăciune, ea pare neproductivă pentru cei din exterior. „Ce-ți aduce rugăciunea?”, m-a întrebat pe mine cineva! „Părinte, de ce să mă rog? Că oricum Dumnezeu știe de ce am nevoie, de ce trebuie să mă rog?”. Ei, Doamne, rugăciunea se pare că nu produce nimic, însă ea aduce în viața omului cele mai mari daruri: pacea, bucuria, credința, dragostea, nădejdea, pentru că sunt fapte acestea pe care le căutăm! O mare iluzie a omului modern este cea a sarcinilor multiple, în engleză se spune „multitasking”, ceea c ear însemna că totul trebuie să se întâmple simultan, pentru a nu lăsa loc de pauze sau de goluri nedorite! Atunci când vorbesc cu cineva, verific și e-mailurile, mă uit pe facebook, mă gândesc la multe alte lucruri şi deprinzând acest mod de a fi, însăși rugăciunea noastră devine „multitasking” pentru că în timp ce ne rugăm lui Hristos, planificăm și facem strategii în minte pentru ziua de mâine. Ai mintea risipită în toate direcțiile, este foarte sigur că nu te vei ruga așa cum trebuie la sfânta biserică! De fapt, agitația și neliniștea sunt caracteristicile acestui veac, ele constituind o altă piedică împotriva rugăciunii, deoartece, tot timpul avem ceva de făcut, suntem grăbiți și împovărați de problemele care trebuie rezolvate. Condiția prealabilă pentru rugăciune este însă liniștirea sau pacea sufletească! Omul contemporan nu mai suportă liniștea, dar, trebuie știut că rugăciunea se naște din liniște, se desfășoară în liniște, necesită liniște și umple liniștea sufletului! Câți dintre noi avem această liniște, această pace în sufletul atât de zbuciumat? Să ne străduim, așadar, să o dobândim, spre a avea parte de ea și în viața de dincolo, iar, în Postul ,,Adormirii Maicii Domnului” să căutăm şi mai mult liniștea și atmosfera de rugăciune, pentru a gusta din taina veacului ce va să fie! E bine să cugetăm profund asupra vieții noastre și a existenţei copiilor noștri. Pentru că, părinți de copii fiind, nu poate fi nimic mai dureros, mai dramatic sau mai tragic decât să îți vezi, poate, unicul copil suferind și să nu poți face nimic pentru el spre a fi vindecat! Atunci, vom alerga la Dumnezeu, la Maica Domnului și la sfinți! Vom găsi alinare numai la sfânta noastră biserică, acolo unde Însuși Hristos spune că se află: „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?” (cf. Luca 2, 49). Credința, rugăciunea și postul rămân armele cele mai la îndemână pentru a trece peste toate obstacolele vieții pe care Dumnezeu ni le scoate în cale, fie pentru a ne testa credința, fie pentru a ne mustra puțin și spre a ne „reseta” și întări în credință! Chiar și cartea Apocalipsei menționează acest lucru: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” (Apocalipsa 2, 10). Deci, întotdeauna Dumnezeu apreciază credința noastră, așa cum a apreciat credința lui Moise, despre care Însuși Domnul a spus faptul că nu a mai fost și nu va mai fi om credincios ca și Moise, dar și a celorlalți Drepți ai Vechiului Testament (Avraam, Isaac, Iacov). Cel mai important este să fim iubiți de Dumnezeu pentru credința noastră, iar când simțim că ea se împuținează, trebuie să ne rugăm și mai mult prin intrarea noastră în biserică și prin plecarea genunchilor înaintea lui Dumnezeu pentru iertarea păcatele noastre, smerenia simbolizând şi rugămințile pe care le avem spre folosul nostru sufletesc. Iar, înîncheiere, să spunem cea mai puternică rugăciune către Icoana Maicii Domnului «Pantanassa»: ,,O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad cu credinţă înaintea sfintei tale icoane.
Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul de pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc, în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică…”! Amin.
Preot CORNESCU Valentin DANIEL, Parohia Menţii din Dos, Borăscu
