În predicile preotului de mir, la Sfânta și Dummnezeiasca Evanghelie, credincioșii din parohie trebuie să înțeleagă modul cum Iisus Hristos Domnul și Dumnezeu Adevărat, lucrează cu fapte minunate, cărora Dumnezeu le dă valoare. Şi noi părem uneori neînsemnaţi, dar valoarea sufletului nostru face ca noi să fim însemnaţi, oameni credincioși, oameni deosebiţi, mai ales că prezenţa noastră în biserică pare neînsemnată, dar înaintea lui Dumnezeu este deosebit de însemnată. Dumnezeu, vrând să arate importanţa răstignirii Lui de fiecare dată la Sfânta Liturghie, trimite pe îngerii Săi şi numără paşii noştri către sfânta biserică, iar, noi mărturisim: „Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim…”, dovedește că suntem aşa de însemnați înaintea lui Dumnezeu, încât ne permitem să ne comparăm cu heruvimii, adică cu cetele acelea îngereşti care folosesc lui Dumnezeu spre lauda Lui, iar, îngerii îşi acoperă cu aripile ochii lor, ca să nu vadă. măreţia Tainei. Tocmai la această Taină noi participăm la prefacerea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos, mai ales că acestea sunt foarte cunoscute de noi și predicăm despre ele de ani de zile, tocmai că se vorbeşte despre ele în toate cărţile pe care le citim și pentru că numai cu acestea s-au hrănit moşii şi strămoşii noştri. Ca preot de mir, uneori, mă întreb, dacă oamenii zilelor noastre, mai înţeleg aceste lucruri şi dacă luăm cuvântul lui Dumnezeu cu credincioşie. Hristos, în Evanghelia cunoscută spune: „De veţi avea credinţă măcar cât un bob de muştar, adevărat grăiesc vouă, puteţi muta şi munţii”, iar, în acest fel, credem toţi în Dumnezeu, dar credem şi în cuvântul Său, credem în tot ce-a zis El! Le-am povestit enoriașilor mei că odată unul s-a dus deasupra unei prăpăstii, a unui râu mare şi a întins o funie dintr-un copac pe malul celălalt. El se ocupa cu echilibristica la circ și a luat o roabă şi a mers pe funia aceea cu roaba. Oamenii priveau uimiţi la el. Au venit și mai mulţi, iar, el a pus, prima dată, un pietroi în roabă și a întrebat mulţimea: „Credeţi voi că pot să trec eu cu roaba şi cu bolovanul?”, iar, toți au zis: „Da”. Atunci, a trecut şi s-a întors. Apoi a mai adăugat încă un bolovan: „Dar cu doi bolovani, credeţi că mă duc şi mă întorc?”. Mulţimea a răspuns: „Da”. S-a dus şi s-a întors. Mergea aşa pe funie şi pericolul era mare și a făcut aşa de încă vreo câteva ori şi oamenii spuneau: „Da”. Apoi s-a întors, a răsturnat roaba cu pietre şi a zis: „Să vină unul dintre voi, să se urce în roabă, ca să merg cu el şi să mă întorc”, dar, n-a venit nici unul.
Toți au avut credinţă, când nu era vorba de ei, dar când a fost vorba de ei, n-au mai avut încredere, pentru că încrederea dă putere. Toţi credem în Dumnezeu, dar, puţini sunt cei care nu cred şi aceia au mintea aşa, întunecată şi nedefinită, că nu ştim ce e în mintea lor şi nu putem spune chiar că nu cred! Dar destul de puţini avem încredere în Dumnezeu, încredere, de exemplu, că dacă ţinem ziua de odihnă, dacă serbăm sărbătorile Lui şi ale sfinţilor Lui nelucrând, avem ce mânca la iarnă. Oameni buni, toţi sau aproape toţi ne legăm de ceva, de puţin, de câteva pale de fân, de câteva cuiburi de cartofi, pentru că avem credinţă în Dumnezeu, dar n-avem încredere în Dumnezeu. E o mare mică deosebire între credință și încrederea în Dumnezeu, mai ales că încrederea dă putere.
În ultimii patru ani am botezat mulți copii, iar, părinții acestora au văzut modul cum trebuie să se facă Botezul prin afundare. Aceste persoane au mărturisit ce au simţit la Botez, așa că noi, cei care botezăm copiii în chip obişnuit, nu simţim sau simţim, dar nu putem da mărturie despre acest lucru! Părinții copiilor dau mărturia lucrării lui Dumnezeu, iar, în momentul acela, puterea lui Dumnezeu este lucrătoare în ei. Iar această putere se continuă în lucrarea ei, pentru că Dumnezeu este veşnic şi se îngrijeşte permanent de noi! Iar, noi avem puterea ca să renaştem din cenuşă și suntem tot mai conștienți de faptul că vreme de generaţii, secole şi iată, până în zilele de astăzi, Hristos este răstignit, bătut şi scuipat prin faptele oamenilor. Cunoaştem că romanii, când au cucerit Dacia şi în toată stăpânirea lor, n-au pătruns decât până la cetatea munților, iar, populația de dincolo de munți e populaţie neaoşă, a strămoşilor noştri! Asta înseamnă că avem puterea să rezistăm, avem puterea să renaştem din cenuşă, că am avut oameni care prima dată au făcut o bisericuţă şi au luat măsuri ca să o demonteze repede şi să o urce la munţi, atunci când veneau iarăşi să-i zobească invadatorii! Nu mai trăim vremurile acelea și acum suntem oameni liberi, putem veni la biserică! Avem această convingere că dumneavoastră, enoriașii mei, înţelegeţi acestea, înţelegeţi că trebuie să facem ceva, așa cum citim în Sfânta Scriptură, în Vechiul Testament, despre ceea ce s-a făcut la un moment dat, când totul s-a pierdut și nu mai era nimic și au scos Legea lui Dumnezeu, poruncile lui Dumnezeu, scrise pe sul și au început să le reamintească poporului. Asta trebuie să facem şi noi astăzi, trebuie să scoatem la lumină, nu Evanghelia, că o avem toţi în casele noastre, în Sfânta Scriptură, ci siguranţa Evangheliei, trăirea Evangheliei, dorinţa ca să lucrăm fapta cea bună!
Preot Paroh Ilie AMZUCU, Parohia Urdarii de Jos, Gorj
