17.4 C
Târgu Jiu
joi, 23 iulie 2026

Profesorul ION MOCIOI este simbolul pedagogiei culturii – ,,Domnule profesor dr. Ion Mocioi, Bunul Dumnezeu să vă înalţe sufletul, acolo, printre stele, pentru ca El să vă preţuiască în ceruri, ceea ce sunteţi cu adevărat”!

3
Jpeg

L-am cunoscut pe domnul profesor Ion Mocioi, cu cincizeci şi unu de ani în urmă, atunci când era un tânăr profesor de aproape trei decenii şi jumătate şi când îndeplinea funcţia de vicepreşedinte al Comitetului judeţean de cultură, formând o echipă minunată împreună cu domnul profesor Constantin Băleanu, într-un colectiv bine structurat din care mai făceau parte profesorul Ion Sanda şi profesorul Ion Zâmboc, fiecare dintre aceştia reprezentând nişte oameni de o înaltă ţinută intelectuală, cu o pregătire profesională demnă de luat în seamă, în timp ce eu eram doar un proaspăt absolvent de sociologie, ajuns prin repartiţie guvernamentală un fel începător pe tărâmul culturii! În timpul desfăşurării activităţii mele pe tărâmul acesta minunat în care aveam două repere esenţiale ale judeţului Gorj, pe domnul Grigore Pupăză, de la Arcani şi pe domnul Constantin Mesteacăn, de la Polovragi, domnul profesor Ion Mocioi a fost primul meu pedagog cultural care mi-a trasat şi prima sarcină, ca să răspund de activitatea societăţilor culturale din Gorj, mai ales pentru a mă verifica asupra modului în care puteam să realizez o comunicare eficientă cu cei doi mentori ai culturii gorjene din acea vreme. Acest lucru m-a ajutat să înţeleg că domnul Ion Mocioi este un adevărat exponent al pedagogiei culturii, de la care am de învăţat multe lucruri folositoare. Încă de pe atunci, domnul Mocioi era cunoscut ca un brâncuşiolog pasionat, fiind şi autorul unei cărţi excepţionale despre «Ansamblul monumental brâncuşian de la Târgu-Jiu» şi cel mai prestigios cercetător al creaţiei brâncuşiene.

,,Toate câte avem aici rămân și noi plecăm la veșnicie cu mâinile goale”!

rbt

Ştiu că în primăvara anului 1976, la împlinirea celor o sută de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, domnul Ion Mocioi a fost iniţiatorul şi organizatorul Simpozionului internaţional dedicat lui Constantin Brâncuşi, desfăşurat la Casa de cultură a sindicatelor, aşa cum se numea în acea vreme clădirea în faţa căreia se află acum bustul marelui sculptor supranumit şi «părintele sculpturii moderne» şi unanim recunoscut în acest sens. De la domnul profesor Ion Mocioi am învăţat multe lucruri şi am căpătat abilităţi care mi-au marcat permanent activitatea, pentru că era un îndrumător cu tact pedagogic, mereu călăuzit de originalitate şi de creativitate, un spirit exigent şi un cercetător neobosit în domeniul culturii, un om valoros cu care am păstrat legătura şi după ce am devenit profesor de liceu. De la domnia sa, am învăţat cum se redactează o carte, cum se face corectura unui text, iar, în deplasările mele pe teren, îmi dădea sfaturi colegiale despre modul cum trebuie să realizez comunicarea în funcţie de omul pe care îl am în faţă! Chiar în calitatea mea de dascăl, domnul Ion Mocioi mă solicita să particip la diferite manifestări culturale, permanent îmi vorbea despre anumite proiecte de tipărituri la care se gândea cu mare atenţie şi cu profundă aplecare asupra unor elemente de conţinut şi mereu îmi solicita un punct de vedere! Păstrez cu mult respect în biblioteca mea cărţile monumentale ale domnului Ion Mocioi, şi sunt bucuros de faptul că în calitatea de fost preşedinte al Filialei Gorj a Partidului «România Mare», l-am sprijinit în campania electorală şi l-am pus primul pe lista candidaţilor la Senat la alegerile din 1992, când a şi devenit senator al României. Mulţumesc mult, domnule profesor Ion Mocioi, că drept recompensă pentru sprijinul acordat în cariera parlamentară, mi-aţi publicat la Editura «SPICON» şi volumul de versuri: «Dorul de stele», pentru că în felul acesta, am văzut în dumneavoastră un exponent strălucit al pedagogiei culturii, un om cu suflet mare, un intelectual care pătrunde cu sfială, dar, şi cu mult curaj în tainele de nepătruns ale politicii româneşti, un privitor atent al modului de a vedea oamenii! Am citit cândva, că împăratul Alexandru Macedon, după ce a cucerit atâtea țări și împărății, ajungând la moarte, a lăsat testament să-i facă la sicriul lui două guri și pe acolo săi scoată mâinile, dar să i le lase goale. Întrebat de ce dorește să-l îngroape cu mâinile goale și să fie scoase afară din sicriu, el le-a zis: „Vreau să arăt la toți împărații și regii pământului care vor veni după mine să nu-și lipească inima de nimic din această lume. Că toate câte avem aici rămân și noi plecăm la veșnicie cu mâinile goale și luăm cu noi numai ce am făcut în această viață, bune sau rele!”, deci, cu adevărat, mare filosofie a arătat Alexandru Macedon prin această pildă a sa care nu trebuie uitată de noi cei de pe pământ!

Certitudinea din altul naște certitudinea în noi înşine!
Ca să dovedesc faptul că m-am bucurat de înalta preţuire a unui asemenea om deosebit, voi reda textual propunerea pe care domnul profesor Ion Mocioi a adresat-o primăriei oraşului Ţicleni şi Consiliului local Ţicleni, în data de 25 februarie 2026: ,,Subsemnatul, profesor Ion Mocioi, doctor în filosofie, din Târgu-Jiu (strada Victoriei nr. 35, sc.2, ap.8), vă propun să-i acordaţi titlul de «cetăţean de onoare» al oraşului Ţicleni (jud. Gorj), domnului profesor doctor Vasile Gogonea din Ţicleni, având în vedere că sus-numitul este o personalitate plurivalentă, licenţiat universitar şi doctor în ştiinţe umane, sociolog remarcabil cu importante lucrări ştiinţifice, autor de cărţi remarcabile, care a desfăşurat activitate în domeniile învăţământului şi culturii, contribuind la afirmarea localităţii sale natale, fiind totodată ziarist profesionist, poet apreciat, cu opere de valoare artistică şi activităţi culturale permanente. Este un model de viaţă şi de dăruire pentru progresul românesc. Este apreciat de generaţiile în succesiune şi pentru susţinerea filosofică a religiei creştine ortodoxe, prin teme de interes educativ. Consider că se poate implica în continuare prin activităţi legate de cultura desfăşurată de instituţiile locale pentru educaţia tineretului şi de activitatea pensionarilor. Activitatea lui permanentă, remarcabilă, îl susţine pentru atribuirea titlului de onoare propus”. 25 februarie 2026, Prof. dr. Ion Mocioi. Vă mulţumesc din inimă, distinsul meu mentor şi îndrumător-ajutător, şi vă asigur că am o înclinație spre credință ca o parte luminoasă din chipul umbrit al lui Dumnezeu rămas în om. Dar, mai putem spune că această trebuință de a căuta şi de a afla temeiul suprem al lumii este spaţiul în care își găsește un loc potrivit de ancorare puterea de sus pentru a produce în om credința, poate că este şi organul natural care poate fi transformat prin coborârea harului dumnezeiesc în ochiul spiritual al credinței cu vederea clară şi de netăgăduit! Calea pe care vine credința în om este un alt om, iar, de multe ori vorbim nu numai de credința ca un cuprins, ceea ce-i de la sine înțeles, ci şi ca act şi ca putere de pătrundere a sufletului şi a spiritului. Cel mai minunat lucru este forța cu care se comunică certitudinea de credință de la omul care o are la cel care îl vede ca om apropiat. Iisus Domnul Se află în preajma unui om care își mărturisește încordat sau calm, dar neclintit credința care poate rezista să nu devină şi el credincios în Dumnezeu. Certitudinea din altul naște certitudinea în noi înşine, pentru că provine acest lucru tainic din încrederea pe care o avem în alt om! Uneori, cel ce crede este, în alte referințe, un om care deține un loc mai modest în considerația noastră şi a societății, în comparație cu persoane mult mai înzestrate şi față de care suntem mult mai legați sufleteşte. Într-un chip indescriptibil suntem copleșiți de siguranța că persoana care a fost şi numai este în viaţă, nu-şi ia din puterile proprii certitudinea credinței, ci se află aci în lucrare Puterea Lui Dumnezeu, mai presus de puterea oricărui om. Domnule profesor dr. Ion Mocioi, Bunul Dumnezeu să vă înalţe sufletul, acolo, printre stele, pentru ca El să vă preţuiască în ceruri, ceea ce sunteţi cu adevărat! Amin.
Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.