1.Profunzimea conștiinței poetice
În colecția „Serile la Brădiceni”, Nicoleta-Katalina Pauliș a scos recent ce-a de-a doua, a ei, carte de versuri, prefațată de marele poet român contemporan Nicolae Dragoș. Cartea însăși se recomandă prin titlul care-i unul cathartic: Cuvinte vindecătoare, dar și prin valoarea colecției în care a apărut, în 2026.
După debutul promițător despre care eu am scris în „Istoria-mi transmodernistă a literaturii române contemporane” (intitulată „Scriitori români contemporani și cărțile lor esențiale” – n.n., I.P.B.) cu „Scrisori din frunzele anotimpurilor”, poeta Nicoleta-Katalina Pauliș revine, iată, cu un volum cu subtile rezonanțe religioase, de esență paradigmatică – transmodernistă prin aspectul esențial al resuscitării sacrului din profanul cotidian.
Nicolae Dragoș observă, pe bună dreptate, că poemele celei de-a doua cărți beneficiază de o sporire a autoexigenței, de o amplificare – prin evitarea versurilor redundante – a impactului emoțional al cuvintelor.
În plus – mai sesizează același reputat exeget – poeta se arată a fi mai vizibil preocupată de îngemănarea opțiunilor contemplative cu implicarea în comentarea unor realități și trăiri ce solicită reflecții și atitudini civice, lărgindu-le astfel ariile tematice.
Cel de-al doilea, care se exprimă critic, în postfața intitulată „De la anotimpurile lirice la conștiința timpului și a prezentului” este domnul Ionuț-Viorel Bordeiași, director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj; în textul respectiv, postfațatorul evidențiază că-n cea de-a doua jumătate a cărții mesajul „marchează o mutație esențială de profunzime și conștiință poetică”. Poeta – reliefează autorul prefeței – se exprimă „construindu-și un lirism al tensiunii interioare și al lucidității… Eul liric explorează stările de ruptură interioară, căutând echilibru și sens, cuvântul căpătând valoare de rugăciune și de terapie spirituală”; volumul Nicoletei-Katalina Pauliș confirmă funcția cathartică a liricii ca formă de regăsire a armoniei interioare care se deschide către realitatea colectivă din ciclul final „Prezentul, anotimpul și semne de întrebare”. „Ironia devine armă poetică – mai subliniază recenzentul, iar versul se transformă în formă de protest lucid, fără patetism, dar cu fermitate morală”.
2.Momente de lirism motivat
În ceea ce mă privește, ca inițiator și coordonator al colecției „Serile la Brădiceni”, îmi asum responsabilitatea de-a conchide că noul volum de poezie al Nicoletei-Katalina Pauliș „Cuvinte vindecătoare” se distinge – de alte apariții ale anului editorial 2026 – prin arta peisajului, prin estetica discursului modelator de vibrații autentice, prin „catedralizarea” transmodernistă a naturii, care în mecanismele ei infinitezimale impune ciclic efuziuni mirabile, prin recursul la „arghezianismul” revificat, prin intimizarea sentimentelor umane, dar și prin radicalizarea lor atitudinală față de-o realitate deseori dezamăgitoare politic.
Autoarea intuiește din mers axiologia ordinii în metaforizarea celor cinci cicluri: I. Vals printre frunze, vis prin ani; II. Din Motru până-n zarea lumii; III. Aleargă Timpul, visele rămân; IV. Umbra care de urât îmi ține; V. Prezentul, anotimpul cu semne de-ntrebare”.
Orice (re)lector poate fi, grație acestor splendide incipituri poetice, atras în fascinația cărții „Cuvinte vindecătoare”, în metapoeticitatea ei convingătoare, în mirajul ei semantizant de idei, teme, motive, toposuri, în strânsa corelare a imaginarului cu substanțialitatea unei realități istorice date.
În regimul oniric ori în cel reveriant, poeta se reculege, ca să livreze, gata transfigurate, momente de un lirism motivat, aranjate în lanț de expresivizări depline.
Avem deci, într-o bibliotecă motreană ideală, încă o carte reprezentativă a zonei, care se alătură celor ale altei voci feminine, deja afirmate, Ana Ionele.
Ion Popescu-Brădiceni, scriitor, doctor în filologie, critic literar
