În Duminica a 8-a după Paşti (†) Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Toate ale praznicului; Ap. Fapte 2, 1-11; Ev. Ioan 7, 37-53; 8-12, textul Evangheliei care se va citi la Sfânta Liturghie aduce înaintea ochilor inimii «Cincizecimea», adică, cea de-a 50-a zi de la Învierea Domnului, ziua voită de Tatăl ceresc, făgăduită de Fiul și împlinită de Sfântul Duh, aceasta însemnând ziua deplinei revelații a Sfintei Treimi în lume, prin crearea, mântuirea și sfințirea lumii. În această zi se inaugurează un nou mod de legătură între cei ce cred în pronia divină și Dumnezeul Cel cu chip nevăzut de ochii noștri, dar simțit de inima noastră! Denumirea Sărbătorii de «Cincizecime» provine de la faptul că aceasta este a 50-a zi de după Învierea Domnului, cu toate că în «Vechiul Testament», «Cincizecimea» se referea la primirea Legii pe Muntele Sinai, prin suferințele evreilor în pustiu, precum și prin încercările prin care au trecut, până să ajungă în pământul făgăduinței, unde s-au îndestulat de roade, de grâu și de vin. De aceea, la această sărbătoare, poporul ales mulțumea lui Dumnezeu și pentru ofranda noilor roade ale pământului! Dar, în «Noul Testament», această zi amintește de venirea Duhului Sfânt peste Apostoli şi care ne dă Legea duhovnicească, ne călăuzește spre tot adevărul și ne învață să facem numai cele plăcute lui Dumnezeu Tatăl, Care a făcut astfel, că prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu Fiul S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat, tot prin Duhul Sfânt, la viaţa dumnezeiască!
,,Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului…”!
Aşadar, «Pogorârea Sfântului Duh» numită și «Duminica mare», «Rusaliile» sau «Cincizecimea» este serbată în a 8-a Duminică după Paști și aceasta reprezintă Coborârea Sfântului Duh peste Apostoli, în formă de limbi de foc, lucru care marchează formarea Bisericii Creștine! În mod expres, «Pogorârea Sfântului Duh» este istorisită de către Sfântul Apostol și Evanghelist Luca în «Faptele Apostolilor», iar, Sinaxarul din Lunea Rusaliilor este grăitor în acest sens, motiv pentru care îl redăm astfel: «În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuși Preasfântul de viață Făcătorul și întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o ființă și de o slavă cu Tatăl și cu Fiul. În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinții Apostoli, în foișorul unde stăteau ei, și s-a așezat peste fiecare dintr-înșii. Pentru cinstirea Sfântului Duh, dumnezeieștii Părinți, care pe toate bine le-au tocmit, cu prilejul «Cincizecimii», au rânduit o sărbătoare deosebită, în această zi a Rusaliilor». Prin urmare, «Pogorârea Sfântului Duh» este serbată totdeauna la 10 zile după «Înălțarea» la cer a Domnului sau la 50 de zile după Învierea Sa, când a avut loc evenimentul sărbătorit și când evreii își serbau și ei Praznicul Cincizecimii. Totodată, vorbim despre Sărbătoarea întemeierii Bisericii Creștine, căci în aceeași zi, în urma cuvântării însuflețite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creștinism cam la trei mii de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creștină din Ierusalim (Fapte 2, 41), constituind nucleul Bisericii creştine de mai târziu! Prin aceste lucruri amintite, putem spune că «Pogorârea Sfântului Duh» constituie actul de naştere a lucrării mântuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa în oamenii cărora le-a dat viaţă! În acest fel, Biserica s-a constituit prin această extindere a vieții lui Hristos în noi, oamenii, având în vedere că prin Duhul Sfânt ne împărtășim de Hristos în Biserica Ortodoxă, iar, sfintele slujbe încep cu sfânta rugăciune adresata Sfântului Duh: «Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și Mantuiește, Bunule, sufletele noastre» cele greu încercate! Deci, prin «Pogorârea Sfântului Duh» a început o etapă nouă în istoria mântuirii neamului omenesc, luând fiinţă în chip văzut Biserica, adică, Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, fiindcă, Dumnezeu Tatăl a făcut astfel, că prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu Fiul S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat, tot prin Duhul Sfânt, la viaţa dumnezeiască!
,,Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti”!
În fine, Sfântul Duh Se regăseşte în denumirea de «Mângâietor», ca fiind Unul Care are putere să ne mângâie și să ne aline durerile şi supărările, mai ales că pe El L-am primit în locul lui Hristos, iar, în acelaşi timp, El mijlocește, cu graiuri nespuse, pentru noi către Dumnezeu, ocrotindu-ne ca un iubitor de oameni, ca și Hristos, Care este tot «Mângâietor», pentru că spune Apostolul: ,,Avem Mângâietor către Tatăl pe Iisus Hristos Cel drept” (Ioan capit.I, 2,1). Pentru aceea, Duhul Sfânt se mai numește și «alt Mângâietor» (Ioan 14,16). Desigur, că Sfântul Duh este întru toate una cu Tatăl și cu Fiul; de aceea, El este și împreună-Ziditor sau Făcător a toate și chiar Lucrător al învierii de obște, mai ales că și face toate câte voiește, când: sfințește, împarte, înnoiește, trimite, înțelepțește, unge pe proroci și, pe scurt zicând, toate le face, El fiind liber, atotputernic, bun, drept şi ocârmuitor. Prin Duhul Sfânt se arată şi toată înțelepciunea, viața, mișcarea, împărtășirea prin sfințenie și prin orice fel de viață. În acest fel, tot ceea ce are Tatăl și Fiul, are și El, afară de nenaștere și naștere, întrucât El purcede din Tatăl ceresc. Duhul Sfânt, revărsându-Se, așadar, lumea s-a umplut de tot felul de daruri și, prin El, toate neamurile au fost călăuzite la cunoașterea adevăratului Dumnezeu, iar Apostolii au primit puterea de a alunga toată boala și toată neputința. În felul acesta, Iisus Hristos a pregătit venirea Sfântului Duh peste Ucenicii Săi, când, înainte de pătimire, le-a vorbit despre aceasta (Ioan 7, 38-39), apoi, mai evident după Înviere, când a suflat asupra lor (Ioan 20,22), iar, acum L-a trimis pe El, în chip de limbi de foc. Biserica reprezintă, așadar, peHristos în toți, uniți prin lucrarea Sfântului Duh într-un chip viu și incontestabil, mai ales că Domnul Iisus Hristos și toți credincioșii sunt mădulare ale aceluiași Trup tainic al lui Hristos, alcătuit din mai multe mădulare. Pentru că există un singur corp și un singur Duh, această unitate a fost consfințită de Duhul Sfânt în ziua «Cincizecimii», când flacăra Duhului Sfânt în lume S-a împlinit în acest mod care sugerează țelul final al întrupării, al jertfei de pe cruce și al Învierii Domnului! În înheiere, să rostim cu smerenie această Rugăciune adresată Duhului Sfânt: ,,Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi. Aşa, o, Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare! Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă, văpaia patimilor prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu! Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie! AMIN”.
Profesor dr. Vasile GOGONEA
