Două destinații din Gorj, promovate de Clubul Presei de Turism – FIJET România

166

Membrii Clubului Presei de Turism – FIJET România continuă proiectul intitulat „Destinațiile FIJET România”, ajuns la cea de-a treia ediție. Pentru al treilea an consecutiv, FIJET România a selectat zece destinații deosebite din țară, cu scopul de a le face cunoscute atât în România, cât și la nivel internațional, prin rețeaua FIJET World.

Această inițiativă evidențiază dezvoltarea turismului în zonele respective și recunoaște eforturile celor care contribuie la promovarea acestora. De altfel, acest proiect își propune să aducă în prim-plan locuri din România care se remarcă prin autenticitate și valoare turistică, punând în lumină destinații în care lucrurile sunt făcute cu pasiune și profesionalism.
Dintr-o listă extinsă de propuneri, jurnaliștii FIJET România au vizitat, documentat și votat 10 destinații care reflectă tendințele turistice ale anului 2025. Pentru un turist străin aflat pentru prima dată în România, țara poate fi o surpriză plăcută. În ultimii ani, implicarea localnicilor în dezvoltarea turismului a devenit tot mai vizibilă, iar rezultatele sunt remarcabile. Din acest motiv, FIJET România a decis să adune într-un clasament 10 destinații deosebite, promovându-le atât pe plan național, cât și internațional.
Festivitatea de premiere a celor mai votate “Destinaţii FIJET România” va avea loc joi, 20 februarie, la ora 11:00, pe Scena de Evenimente Conexe din Pavilionul B2 al Centrului Expozițional ROMEXPO din București. Jurnaliștii FIJET România au vizitat aceste destinații, le-au documentat și votat, iar acum le prezintă publicului pe site-ul oficial: https://clubpresaturism.ro  și pe pagina de Facebook: FIJET România – Clubul Presei de Turism.
Pentru gorjeni este o mândrie faptul că din cele 10 destinații promovate de FIJET România, două se află pe teritoriul Gorjului. Este vorba despre Târgu Jiu, municipiul-reședință de județ, și stațiunea montană Rânca.
„Propunem 10 destinații din România, cele care au adunat cele mai multe voturi din partea membrilor Clubului. Mulți dintre noi am ajuns în aceste locuri pe care le-am prezentat deoarece produc emoții și de unde plecăm cu amintirea unei vacanțe frumoase. Cel mai important lucru este că le aducem în atenția publicului prin simpla lor includere în acest top, indiferent de ordinea din clasamentul pe care l-am anunțat. Sunt tot atâtea destinații pe care le recomandăm pentru acest an, oferind totodată garanția dată de jurnaliști care știu ce înseamnă turismul din România. Pe de altă parte, consider că premierea acestor destinații la Târgul de Turism al României este nu numai momentul final al unui proiect jurnalistic, ci și o modalitate de promovare a unor atracții din țara noastră”, a declarat Ștefan Baciu, președintele Clubului Presei de Turism FIJET România și membru în Comitetul Executiv al Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism.
,,Fiecare dintre aceste destinații merită locul 1, însă clasamentul reflectă o selecție echilibrată, în funcție de specificul fiecărei regiuni. Patru categorii turistice sunt reprezentate la superlativ în acest an: • Marile orașe: Iași, Brașov, Târgu Jiu, Timișoara; • Turism rural, cultural și ecologic: Cazanele Dunării, Oltenia de sub Munte, Arieșeni, Sfântu Gheorghe (Tulcea); • Stațiuni balneoclimaterice: Băile Herculane; • Stațiuni montane: Rânca”, a anunțat FIJET România.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.