* A candidat pentru ultima oară
La cel de-al 13-lea Congres al Blocului Național Sindical, organizat miercuri și joi, 7 și 8 mai 2025, la Palatul Parlamentului, peste 500 de delegați și invitați au participat la un moment definitoriu pentru viitorul mișcării sindicale din România.
Dumitru Costin a fost reales, cu o majoritate covârșitoare (304 voturi pentru, 12 împotrivă), în funcția de președinte al BNS. Aflat la conducerea confederației încă din 1993, Dumitru Costin a declarat:
,,Este pentru ultima oară când candidez, pentru că o să ajung la vârsta de pensionare pe parcursul acestui mandat.”
Pe pagina oficială a BNS, organizația mai precizează: ,,Tot joi a fost aleasă echipă de conducere a Biroului Național Confederal (fostul Birou Executiv), care va duce mai departe misiunea BNS în următorii patru ani: Secretar General – Horațiu Raicu; Vicepreședinți – Mircea Burlacu, Grigore Mare, Victor Florescu, Minel Ivașcu și Florica Vasilescu; Președintele BNS Tineret – Kevin Kirmizigul; Președintele Organizației de Femei BNS – Violeta Andrei.
De asemenea, au fost aleși și membrii Comisiei de Etică și ai Comisiei de Cenzori, structuri esențiale pentru funcționarea democratică și transparentă a organizației”, au mai transmis reprezentanții BNS.
M.C.H.