După “Ciobănaşul” – Mulţumiri şi aprecieri la adresa Doinei Gorjului

462

doina gorjului (4)Artiştii Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului” i-au impresionat pe români prin talentul şi profesionalismul de care dau dovadă în spectacolele pe care le susţin prin ţară. Mulţumirile şi aprecierile la adresa lor vin mereu, de prin toate colţurile ţării, unde cântă sau dansează.

Prezent la ce-a de-a 38-a ediţie a Festivalului Folcloric „Ciobănaşul” de la Întorsura Buzăului, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” a făcut o impresie atât de bună, încât ecouri de la acel spectacol apar şi acum, la peste o lună de zile de la încheierea manifestării.

Mulţumiri de la Întorsura Buzăului

Pe adresa Consiliului Judeţean Gorj a sosit de curând o scrisoare de mulţumire pentru spectacolul prezentat de ansamblul gorjean, care a fost extrem de bine primit de către spectatori: „Spectacolul oferit a fost de o mare ţinută, toţi membrii ansamblului dând dovadă de un bun profesionalism, fapt ce a impresionat pe cei aproximativ 6000 de spectatori prezenţi la festival. Mai mult decât atât, au fost foarte punctuali şi şi-au respectat toate punctele din contract, depăşind cu mult timpul stabilit”, se arată în adresa primită de la Primăria oraşului Întorsura Buzăului.

Pentru toate acestea, autorităţile locale din Întorsura Buzăului, au transmis mulţumiri lui Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean (de care aparţine ansamblul), membrilor Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” şi directorului Gheorghe Porumbel şi maestrului Ion Ghiţulescu.

La Festivalul Folcloric „Ciobănaşul”, de la Întorsura Buzăului, ansamblul gorjean a fost prezent cu formaţia completă, cu suite de dansuri populare şi recitaluri ale celor 12 solişti, îndelung aplaudate de către spectatori, mai ales că şi vremea a ţinut cu artiştii „Doinei Gorjului”.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.