Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, participă, la Timișoara, la reuniunea ordinară a Comitetului de Monitorizare a Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021-2027, eveniment organizat de Autoritatea de Management a Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă.
În cadrul întâlnirii sunt analizate stadiul implementării programului, gradul de absorbție a fondurilor europene, lansarea viitoarelor apeluri de proiecte și măsurile necesare pentru atingerea obiectivelor asumate prin Programul Dezvoltare Durabilă și Programul Tranziție Justă.
Pe agenda reuniunii se află și aprobarea metodologiilor de evaluare și selecție pentru noi investiții în domeniul energiei regenerabile pentru gospodării și al renovării energetice a clădirilor rezidențiale.
„În aceste zile am avut mai multe discuții cu reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și ai ADR Sud-Vest Oltenia privind oportunitățile de finanțare pentru județul Gorj.
La nivelul programului există economii rezultate în urma unor apeluri deja lansate, ceea ce creează premisele relansării apelului dedicat întreprinderilor mici și mijlocii. O astfel de măsură poate aduce investiții noi în județ și poate contribui la crearea de locuri de muncă, un obiectiv esențial pentru comunitățile aflate în proces de tranziție economică.
Consiliul Județean Gorj rămâne implicat în toate demersurile care pot facilita accesul la fonduri europene și pot sprijini dezvoltarea economică și socială a județului”, a transmis Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
I.I.





























