Oprirea controlată a Reactorului 1 de la Cernavodă, din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării, este mai mult decât o știre din domeniul energetic. Este un nou semnal că România plătește nota de plată pentru ani întregi de decizii întârziate, investiții amânate și lipsa unei strategii coerente privind securitatea energetică.
Seceta severă a redus debitul Dunării la valori fără precedent în ultimele decenii, obligând Nuclearelectrica să oprească preventiv unul dintre reactoarele care asigură aproximativ 10% din consumul de energie al țării. Măsura este corectă din punct de vedere al siguranței nucleare și nu poate fi contestată. Întrebarea este însă alta: de ce România ajunge atât de vulnerabilă în fața unui fenomen extrem?
Ani la rând s-a vorbit despre independență energetică, despre investiții, despre noi capacități de producție și despre modernizarea infrastructurii. În realitate, multe proiecte au rămas blocate în birocrație sau în disputele politice. Hidrocentrale neterminate, investiții întârziate în rețele, capacități insuficiente de stocare și o adaptare prea lentă la efectele schimbărilor climatice au făcut ca fiecare șoc să fie resimțit imediat în economie.
Consecințele nu se opresc la sistemul energetic. Atunci când oferta de energie scade, iar cererea rămâne ridicată, apare o presiune firească asupra prețurilor. Industria produce mai scump, agricultura suportă costuri mai mari pentru irigații și procesare, transporturile devin mai costisitoare, iar aceste scumpiri ajung inevitabil în prețul alimentelor și al serviciilor. Cetățeanul este cel care plătește factura finală.
România are resurse importante: gaze naturale, energie nucleară, hidroenergie, potențial eolian și solar. Cu toate acestea, avantajele naturale nu sunt suficiente dacă lipsesc investițiile și planificarea pe termen lung. O economie nu poate funcționa doar pe promisiuni și conferințe de presă. Ea are nevoie de infrastructură, predictibilitate și decizii luate înainte ca problemele să devină crize.
Slăbirea puterii de cumpărare nu este doar efectul inflației. Ea este și rezultatul costurilor tot mai mari suportate de companii, care se transferă inevitabil către consumatori. Fiecare creștere a facturilor la energie înseamnă mai puțini bani rămași în buzunarul familiilor și mai puține resurse pentru investiții în mediul privat.
Criza de la Cernavodă nu trebuie privită ca un accident izolat provocat de secetă. Ea este un avertisment că România trebuie să trateze energia drept o prioritate strategică, nu un subiect de campanie electorală. În lipsa unor măsuri rapide și a unor investiții consistente, riscul este ca actuala criză energetică să se transforme într-o criză economică profundă, cu efecte directe asupra nivelului de trai al fiecărui român.
Dragoș Ionică
