Timp de aproape trei decenii, România a recuperat o parte din decalajul față de Occident printr-o rețetă relativ simplă: investiții străine, forță de muncă bine pregătită și încă ieftină, exporturi și dezvoltarea unor industrii integrate în marile lanțuri europene de producție. A fost un model care a adus creștere economică, salarii mai bune și o apropiere reală de standardele occidentale.
Astăzi însă, chiar Banca Națională a României avertizează că această formulă își atinge limitele. Economia mondială se schimbă rapid sub presiunea inteligenței artificiale, a automatizării și a competiției tehnologice globale, iar România riscă să rămână blocată într-un model economic care aparține trecutului.
Întrebarea nu este dacă lumea se schimbă. Se schimbă deja. Întrebarea este alta: ce punem în loc?
Din păcate, privind la scena politică românească, răspunsul pare să fie… nimic.
În timp ce marile economii investesc miliarde în cercetare, semiconductori, inteligență artificială, baterii, securitate cibernetică și industrie de ultimă generație, România pare captivă într-o dezbatere permanentă despre funcții, coaliții și împărțirea puterii. Strategiile industriale aproape că lipsesc, iar investițiile în cercetare și inovare rămân printre cele mai mici din Uniunea Europeană.
România are încă oameni foarte bine pregătiți. Avem programatori apreciați în întreaga lume, universități tehnice cu tradiție și companii care demonstrează că performanța este posibilă. Problema este că statul nu reușește să transforme aceste avantaje într-o strategie națională.
Dacă industria auto europeană își schimbă radical tehnologia, unde vor lucra zecile de mii de români care produc astăzi componente pentru motoarele clasice? Dacă inteligența artificială va automatiza o mare parte din activitățile repetitive din IT, ce plan avem pentru ca firmele românești să creeze produse proprii, nu doar să execute proiecte pentru alții? Sunt întrebări fundamentale, dar aproape absente din discursul public.
Mai grav este că România continuă să consume mai mult decât produce și să importe mai mult decât exportă în domeniile cu valoare adăugată ridicată. Nu putem construi prosperitatea viitorului doar din consum, credite și servicii ieftine. Economia viitorului va aparține celor care controlează tehnologia, patentele, datele și inovarea.
Nu este suficient să inaugurăm încă un parc industrial sau să tăiem panglici la câteva investiții izolate. România are nevoie de un proiect național care să lege educația de industrie, cercetarea de economie și universitățile de mediul privat. Avem nevoie de politici fiscale care să încurajeze inovarea, de finanțare serioasă pentru cercetare și de instituții capabile să gândească pe termen lung, nu doar până la următoarele alegeri.
Istoria ne oferă rareori avertismente atât de clare. Raportul BNR spune, în esență, că modelul economic care ne-a adus până aici nu mai este suficient.
Iar întrebarea pe care românii ar trebui să o adreseze fiecărui politician este una simplă și directă: „Dacă fundațiile economiei de ieri se prăbușesc sub presiunea tehnologiei de mâine, ce construiți în loc? Sau, din nou, vom aștepta ca viitorul să ne ia prin surprindere?”
Dragoș Ionică
