Politica românească a intrat într-o nouă etapă. O etapă care poate însemna un nou început sau doar încă un episod dintr-un serial pe care românii îl urmăresc de prea mulți ani și care pare să aibă mereu același scenariu: negocieri nesfârșite, orgolii, răzbunări și prea puține soluții.
Retragerea lui Eugen Tomac din cursa pentru formarea Guvernului și desemnarea liberalului Adrian Veștea reprezintă mai mult decât o simplă schimbare de nume. Este un semnal că vechile formule politice nu mai funcționează și că România caută, poate mai disperat ca oricând, o altă direcție.
Dar cine va susține noul Executiv? PSD așteaptă programul de guvernare și numele miniștrilor. USR spune că va analiza cu atenție noua propunere. UDMR își calculează atent pașii. Fiecare partid își apără interesele, fiecare lider își joacă șansa politică și fiecare încearcă să iasă cât mai puțin șifonat din această criză.
Întrebarea este însă alta: cine se mai gândește la România? Pentru că, între timp, oamenii obișnuiți s-au schimbat. Așteptările lor nu mai sunt cele de acum cinci sau zece ani. Românii nu mai vor doar promisiuni. Nu mai vor să audă că economia va crește „anul viitor”, că investițiile vor veni „în curând” sau că reforma se va face „după alegeri”.
Ei vor rezultate. Vor spitale care funcționează, școli care pregătesc copiii pentru viitor, drumuri, salarii decente și un stat care să îi respecte. Vor mai puțină aroganță și mai multă competență. Vor mai puțină propagandă și mai mult adevăr.
Iar politica ultimilor ani a oferit exact contrariul. Am avut guverne care au căzut înainte să livreze ceva important. Am avut alianțe făcute împotriva firii și destrămate la primul conflict. Am avut miniștri care au venit și au plecat fără să lase nimic în urmă, în afară de fotografii și declarații. În tot acest timp, România a continuat să se împrumute, investițiile majore au întârziat, iar milioane de oameni au început să privească politica nu cu speranță, ci cu neîncredere.
De aceea, provocarea lui Adrian Veștea nu este doar să obțină o majoritate parlamentară. Provocarea este să demonstreze că politica poate fi altfel. Să construiască un program de guvernare care să nu fie o înșiruire de promisiuni, ci un contract clar cu cetățenii. Să aducă oameni competenți, nu doar oameni de partid. Să vorbească mai puțin și să facă mai mult.
Pentru că românii nu mai au răbdare. Au trecut prin pandemie, prin inflație, prin scumpiri și prin nenumărate crize politice. Au văzut prea multe jocuri de culise și prea puține proiecte terminate.
Iar dacă și această nouă încercare va eșua, atunci dezamăgirea va fi și mai mare. Poate că tocmai aici se află miza adevărată a momentului. Nu dacă PSD va vota sau nu. Nu dacă USR va intra ori ba la guvernare. Nu dacă PNL își va rezolva tensiunile interne. Ci dacă întreaga clasă politică a înțeles că România anului 2026 nu mai seamănă cu România de acum un deceniu. Românii nu mai cer miracole. Cer normalitate. Pentru politicieni, aceasta este, probabil, cea mai grea reformă dintre toate.
Dragoș Ionică
