Examen de atestat pentru elevii Liceului Teologic Târgu Jiu

123

Elevii Liceului Teologic din Târgu Jiu au susținut, în data de 2 iulie, examenul de atestare a competențelor profesionale, la finalul studiilor liceale. Aceștia au susţinut un examen la Muzică bisericească, Liturgică, Catehetică și Omiletică. Ulterior, fiecare elev a prezentat o lucrare la una dintre disciplinele Teologie Dogmatică sau Studii Biblice, care a inclus Studiul Vechiului Testament și Studiul Noului Testament.
Absolvenții Secției de Artă au avut de susținut și o probă practică, constând într-o lucrare artistică: o icoană pictată sau o sculptură în lemn, realizată și prezentată în fața comisiei de evaluare.
„Examenul de atestare a competenţei profesionale s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Acest examen certifică nivelul de pregătire al elevilor noştri la finalul studiilor teologice liceale. Acest examen le certifică competențele și aptitudinile în domeniul Teologiei. Ne bucurăm că elevii noștri s-au pregătit cu multă conștiinciozitate pentru acest examen, obținând rezultate frumoase, atât la susținerea lucrării, cât și la celelalte discipline de examen. Suntem convinşi că aceşti ani de studiu vor reprezenta baza formării elevilor de astăzi, ca viitori teologi, ca viitori slujitori ai Bisericii noastre Ortodoxe”, a menţionat Părintele Ștefan Cristi Vătafu, directorul Liceului Teologic din Târgu Jiu, pe pagina oficială a Mitropoliei Olteniei.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.