O firmă din județul Gorj, care operează o stație de spălare și sortare a agregatelor minerale, a fost prinsă pe picior greșit de inspectorii Apele Române Jiu! Societatea a fost sancționată cu o amendă usturătoare de 35.000 de lei, după ce s-a constatat că folosea o sursă alternativă de apă fără autorizație legală.
Mai exact, operatorul a pus în funcțiune o captare de apă care nu era reglementată conform legii, încălcând grav condițiile din autorizația de gospodărire a apelor.
Potrivit reprezentanților Apelor Române Jiu, accesul la resursele de apă nu este un drept nelimitat – orice captare sau modificare a regimului hidrologic trebuie să fie autorizată, monitorizată și conformă cu legislația în vigoare. Pe lângă amendă, inspectorii au impus firmei măsuri corective, pentru a readuce activitatea în limitele legale și a preveni afectarea resurselor naturale.
„Respectarea legislației în domeniul gospodăririi apelor este o obligație, nu o opțiune. Vom continua controalele pentru a preveni utilizarea abuzivă a resurselor de apă și degradarea mediului”, au transmis reprezentanții Apelor Române Jiu.