Fost polițist, afaceri ilegale cu lemn

174

Un fost agent de poliţie din judeţul vecin Vâlcea a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile într-un dosar în care ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie l-au pus sub acuzare pentru mai multe infracţiuni, între care acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi fals. Poliţistul, care a demisionat la scurt timp de la începerea anchetei DGA, a recunoscut faptele şi a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei.
„În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2021 – octombrie 2023, inculpatul, deși avea calitatea de polițist, în mod repetat, a efectuat operațiuni comerciale, a desfășurat activități de comerț, în mod sistematic, efectuând achiziții și vânzări de material lemnos, transport de materiale lemnoase, încheierea de contracte de furnizare a materialului lemnos, crearea de depozite pentru materialul lemnos, participarea la licitații electronice, prin SEAP/SICAP, în vederea obținerii unor contracte de livrare a materialului lemnos, în numele unor firme și a unui ocol silvic, de pe raza județului Vâlcea, negocierea prețului lemnelor de foc cu cumpărătorii, toate în scopul obținerii unui profit pentru sine sau pentru altul”, potrivit anchetatorilor.
De asemenea, fostul polițist, între noiembrie 2021 și noiembrie 2022, a continuat să comită acte ilegale în cadrul aceleași activități infracționale. El a introdus, fără drept și fără a fi autorizat, date informatice în aplicația SUMAL 2.0, determinând alte persoane, cum ar fi transportatori sau operatori economici care nu aveau dreptul legal să o facă, să acceseze conturile altor persoane autorizate și să completeze informațiile necesare. Aceste acțiuni aveau drept scop emiterea unor avize false pentru însoțirea materialului lemnos. Datele introduse în sistem erau incorecte și falsificate, inclusiv informații despre persoanele care au creat și emis avizele, precum și despre transportatorii și depozitarii materialului lemnos. În realitate, toate operațiunile au fost realizate de fostul polițist, care, de fapt, a controlat întreaga procedură de achiziție și preluare a materialului lemnos, cu scopul de a-l comercializa ilegal.

Percheziții și-n Gorj
În timpul cercetărilor, polițiștii Direcției Generale Anticorupție Vâlcea au efectuat două percheziții domiciliare la locuința fostului agent din Grădiștea.
Pe 21 octombrie 2024, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciilor Județene Anticorupție Dolj, Argeș și Gorj, au avut loc încă cinci percheziții și ridicări de documente de la persoane juridice din județele Vâlcea, Gorj și Dolj. Ca urmare a acestor activități, instanța a dispus măsura controlului judiciar asupra inculpatului pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 21 octombrie 2024. După ce ancheta a fost declanșată, fostul polițist a demisionat din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea.
Hotărârea instanței nu este definitivă și poate fi contestată.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.