Fotbaliștii de la CSM primesc sâmbătă medaliile de campioni

194

CSM Târgu Jiu va celebra în fața propriilor suporteri titlul județean. Echipa de fotbal a câștigat fără probleme Liga 4 și va primii medaliile de campioană sâmbătă, 7 iunie. De la ora 18.00 se dispută partida cu CSC Negomir, una foarte interesantă având în vedere că pe ,,Constantina Diță” vine vicecampioana din Gorj. Antrenorul Mario Găman a declarat că așteaptă lumea la stadion pentru a sărbători un an de muncă.
,,Am înțeles că vom fi și premiați, sâmbătă, de AJF Gorj pentru titlul cucerit. Va fi o partidă între cele mai bune echipe ale competiției. Vreau să felicit și echipa din Negomir pentru parcursul pe care l-a avut în acest an, merită cu prisosință, atât staff-ul, cât și jucătorii de acolo. Noi sperăm să ne bucurăm, sperăm ca tribuna să fie plină, lumea să vină cât mai aproape de noi, pentru că avem nevoie de ei ca să sărbătorim împreună. Îi vom avea alături pe copiii noștri, grupele de juniori, copiii din Târgu Jiu, pentru că va fi o reprezentație frumoasă, mai ales că se anunță o partidă bună. Trebuie să facem o poză împreună cu suporterii, împreună cu copiii, să ne bucurăm, pentru că acești jucători gorjeni merită aplauze pentru un an greu, un an de muncă, cu antrenamente zi de zi și multă ardoare. Au nevoie de încrederea noastră, pentru că numai împreună putem ajunge acolo unde își doresc toți oamenii din Gorj”, a declarat antrenorul de la CSM.
Cu o victorie în ultima rundă, CSM Târgu Jiu poate încheia perfect campionatul. Până acum, echipa condusă de Mario Găman are succese pe linie în Liga 4. Tehnicianul anticipează ultimele trei puncte în clasament.
,,Normal, ne gândim să câștigăm pentru că jucăm pe teren propriu și oricărei echipe îi este greu să ne facă față, pentru că formația noastră practică un fotbal plăcut, cu idei lucrate, puse în practică de jucători cu o calitate individuală mare. Vrem să luăm cele trei puncte, pentru că eu cred că este o diferență de valoare mare între cele două echipe, dar ne gândim și la baraj, ne gândim să ieșim sănătoși din acest joc, să nu avem probleme medicale și, cu siguranță, băieții își doresc să câștige. E munca lor în joc și de ce să nu câștige toate meciurile din campionat, pentru că au demonstrat pe teren că sunt niște jucători cu calitate, pe care lumea vine la stadion să-i aplaude”, a adăugat antrenorul.
După meciul cu CSC Negomir urmează finala cupei județene, cu CS Minerul Motru. După partida de pe 14 iunie, programată la Țicleni, vin cele mai importante două meciuri ale anului pentru CSM Târgu Jiu. Gorjenii joacă în barajul de promovare pentru Liga 3.
Pe 22 iunie merg la Lugoj, iar pe 29 iunie evoluează cu calificarea ,,pe masă” la Târgu Jiu. Mario Găman a declarat că fotbaliștii lui trebuie să fie în cea mai bună formă sportivă la ora meciurilor decisive. Antrenorul nu se gândește să-și menajeze piesele de bază înainte jocurilor cu bănățenii.
,,Nu menajăm jucători, pentru că trebuie să-i ținem conectați. Încă nu am realizat nimic, avem doar locul întâi la județ, care ne oferă titlul de campioni ai județului, dar e nevoie de mai mult pentru a spera la ceea ce ne dorim cu toții: Liga a 3-a. Va trebui să rămânem concentrați, conectați, pentru că vor urma două partide foarte grele, de o intensitate mare și atunci trebuie să fim pregătiți și să arătăm ca o echipă pe care nu o surprinde nimic”, a concluzionat Găman.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.