Goana după gradațiile de merit. Câți profesori vor primi un bonus de 25% la salariu

172

Începe competiția pentru gradațiile de merit în învățământ! Inspectoratul Școlar Județean Gorj a scos la concurs 129 de gradații de merit, mai puține față de anii anteriori (140 în 2024 și 161 în 2023). Deși au apărut criterii noi, condițiile generale au rămas aproape neschimbate, iar procesul de adunare a documentelor justificative rămâne o cerință importantă.

Profesorii, directorii și personalul didactic auxiliar pot depune dosarele pentru gradațiile de merit până pe 9 mai, conform calendarului oficial. Cei selectați vor beneficia de un bonus de 25% la salariu pentru o perioadă de cinci ani, începând din toamnă. Însă, înainte de a se bucura de acest avantaj, cadrele didactice trebuie să facă față unei „alergături” administrative, pentru a aduna toate hârtiile necesare.
Pentru anul acesta, Inspectoratul Școlar Județean Gorj va acorda 111 gradații de merit pentru personalul didactic. Cele mai multe vor ajunge la învățători (13), directori de școli (12) și educatori (11).
Vor fi acordate câte nouă gradații de merit pentru profesorii de limba română și limbi moderne, opt pentru cei de matematică și discipline tehnice. În plus, s-au aprobat șapte gradații pentru profesorii de educație fizică și cinci pentru cei de informatică. Patru gradații vor fi oferite profesorilor de fizică și celor din învățământul special (CJRAE și CSEI, câte două pentru fiecare). De asemenea, pentru profesorii de chimie și cei de la Palatul Copiilor și cluburile copiilor au fost alocate câte trei gradații.
De asemenea, IȘJ Gorj va acorda câte două gradații de merit pentru disciplinele Istorie, Socio-umane, Religie, Biologie, Arte vocaționale (muzică și arte plastice) și Educație muzicală + educație plastică. Au mai fost aprobate două gradații pentru maiștri instructori și una pentru profesorii de Geografie.
În plus, 18 gradații de merit vor fi distribuite personalului didactic auxiliar, astfel: 6 pentru informaticieni, 3 pentru administratori financiari, 3 pentru administratori de patrimoniu, 3 pentru secretari, 2 pentru bibliotecari și o singură gradație pentru personalul didactic auxiliar de la IȘJ Gorj.
În pofida criteriilor noi care au fost introduse în metodologia de concurs, cum ar fi „Inovarea didactică” sau „Prevenirea abandonului școlar”, rămâne o sarcină deosebit de grea pentru profesori adunarea unui teanc de hârtii justificative. De la adeverințe și rapoarte de activitate, până la documente care atestă implicarea în diverse proiecte educaționale sau formare continuă, totul trebuie să fie complet și corect.
Rezultatele finale vor fi publicate în luna iunie, după contestații.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.