După patru amânări de pronunțare a sentinței, vineri, 14 februarie a.c., Tribunalul Gorj a dat verdictul într-un dosar de fapte de corupție care-i privește pe Nicu-Gabriel Simionescu, fost consilier cu atribuţii de control în cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, și a omului de afaceri Ion Cristian Zamfira.
Ambii au fost acuzați de procurorii anticorupţie de comiterea infracțiunilor de luare de mită, respectiv dare de mită. Procesul a început în luna iunie a anului trecut, la Tribunalul Gorj, iar dosarul a fost instrumentat de Serviciul Teritorial Craiova al Direcției Naționale Anticorupție.
Din acest dosar care s-a judecat la Tribunalul Gorj fac parte un fost consilier al Gărzii Forestiere Vâlcea, inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, și afaceristul Ion Cristian Zamfira, acuzat de comiterea infracţiunii de dare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA transmis la începutul lunii martie 2024, procurorii anticorupție din cadrul Serviciului Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Nicu-Gabriel Simionescu, la data faptei consilier cu atribuţii de control în cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, pentru săvârşirea faptei penale de luare de mită şi pe afaceristul vâlcean Ion Cristian Zamfira, administrator al unei societăţi comerciale, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.
Obligați la muncă în folosul comunității
Iată că acum a venit și sentința magistraților, după mai multe termene de judecată și patru amânări. Ambii inculpați au fost condamnați la închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de patru, respectiv doi ani. De asemenea, aceștia sunt obligați de instanță să presteze câte 60 de zile de muncă neremunerată.
,,(…) condamnă inculpatul Simionescu Nicu Gabriel, fiul lui –, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art.67 alin.1 C.pen. raportat la art.66 alin.1 lit.a), b) și g) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia de inginer silvic, pe o durată de 5 (cinci) ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. (…) suspendă executarea pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului Simionescu Nicu Gabriel, stabilind un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, conform art 92 alin.1 C. pen. (…) În temeiul art.93 alin.3 C.pen. obligă inculpatul Simionescu Nicu Gabriel să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 60 de zile în cadrul Primăriei Polovragi sau Școlii Generale nr.1 Polovragi. (…) confiscă suma de 100 euro depuși în contul special deschis pe numele inculpatului Simionescu Nicu Gabriel la UniCredit Bank S.A. (…) condamnă inculpatul Zamfira Ion Cristian, fiul lui –, la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art 91 C. pen. suspendă executarea pedepsei de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare aplicată inculpatului Zamfira Ion Cristian, stabilind un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform art 92 alin.1 C. pen. (…) obligă inculpatul Zamfira Ion Cristian să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 60 de zile în cadrul Primăriei Novaci sau Școlii Gimnaziale Novaci”.
Decizia judecătorilor de la Tribunalul Gorj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Reamintim faptul că procurorii DNA au precizat în rechizitoriu că, în ziua de 23 august 2022, în contextul efectuării unor controale la societatea ce avea ca obiect de activitate exploatarea masei lemnoase, Nicu-Gabriel Simionescu, în calitatea menţionată, ar fi primit de la omul de afaceri o sumă de bani în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale de serviciu. ,,Concret, banii ar fi fost remiși inculpatului Simionescu Nicu-Gabriel pentru ca acesta să nu sancționeze contravențional agentul comercial pentru necurățarea suprafețelor de teren de pe care exploatase masa lemnoasă și, implicit, să finalizeze controlul într-un mod favorabil societății administrate de inculpatul Z.I.C”, se arată în comunicatul DNA.
Izabella Molnar