Un bărbat de 39 de ani, din comuna Peștișani, fiul unui om de afaceri, a ajuns în arest, marți, pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor. Acesta a fost reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier, din cadrul Serviciului de Ordine Publică. Suspiciunea este că, alături de un alt bărbat, ar fi încercat să îl determine pe un localnic să facă declarații necorespunzătoare adevărului într-o cauză penală în care se efectuează cercetări pentru infracțiuni la regimul silvic. ,,În fapt, la data de 29 mai, un bărbat de 56 de ani, din comuna Peștișani, audiat în calitate de suspect într-un dosar penal aflat în instrumentarea organelor de cercetare penală, a sesizat faptul că, în cursul zilei anterioare, ar fi fost abordat, la intervale orare diferite, de doi bărbați, de 39 și 41 de ani, din aceeași localitate. Din cercetările efectuate a reieșit că cei doi ar fi încercat să îl determine pe acesta să formuleze declarații necorespunzătoare adevărului într-o cauză penală în care se efectuează cercetări pentru infracțiuni la regimul silvic, oferindu-i, în acest scop, diferite sume de bani sub pretextul achitării unor cheltuieli și al unor drepturi bănești restante. Bărbatul de 39 de ani urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ieri, suspectul a fost audiat de procurorul de caz, pentru a se stabili dacă poate fi cercetat în libertate.
L.F.





























