17.2 C
Târgu Jiu
vineri, 14 august 2026

Încă un bărbat reținut după scandalul din fața unui bloc din Târgu-Jiu

8

După ce doi frați au ajuns în arest, în urma unui scandal care a avut loc pe 10 august, în fața unui bloc din Târgu-Jiu, pentru că muzica era dată prea tare, a treia persoană a fost reținută, miercuri.

De această dată, în arest a ajuns o persoană din cealaltă tabără, fiind vorba despre concubinu femeii care ar fi fost lovită de cei doi frați. ,,La data de 12 august, în urma probatoriului administrat de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, Biroul de Investigații Criminale, s-a stabilit că un bărbat de 38 de ani, din municipiul București, aflat în vizită la concubina sa, ar fi lovit cu pumnii o femeie de 30 de ani și pe fratele său, de 28 de ani, ambii din municipiul Târgu-Jiu, necesitând un număr de 6-7, respectiv 7-8 zile de îngrijiri medicale, pe fondul unui conflict între vecini, izbuncit, în urmă cu două seri, pe strada Sublocotenent Corneliu Bordei din municipiu, fapte care au tulburat ordinea și liniștea publică, creând un sentiment de teamă și indignare în rândul cetățenilor”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii au dispus reținerea pe o perioadă de 24 ore a bărbatului de 38 de ani. Conflictul a avut loc în noaptea de 9 spre 10 august, iar după audieri o femeie de 30 de ani și fratele acesteia, un tânăr de 28 de ani, ambii din municipiul Târgu-Jiu, au fost reținuți pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. ,,În noaptea de 9 spre 10 august, ora 00.45, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, pe strada Sublocotenent Corneliu Bordei, din municipiu, ar avea loc un conflict între mai multe persoane.
La fața locului s-au deplasat polițiști de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, ocazie cu care s-a stabilit faptul că, în împrejurările unui conflict izbucnit între mai mulți vecini, pe fondul gălăgiei din fața blocului, cei doi ar fi exercitat acte de violență asupra unei femei de 42 de ani și a concubinului său. Persoanelor vătămate le-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 26/2024, ocazie cu care au refuzat parcurgerea formularului de evaluare a riscului, fiindu-le înmânate cereri pentru a se adresa instanței”, a mai declarat Miruna Prejbeanu. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. După noaptea petrecută în arest, cei doi frați au fost anunțați că vor fi cercetați în libertate.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.