OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, a prezentat, ieri, trei proiecte majore de investiţii derulate în judeţul Gorj. Cele trei proiecte au o valoare cumulată de aproximativ 365 milioane de euro, din care 310 milioane de euro au fost deja investite. Judeţul Gorj a devenit regiunea cu cea mai mare producţie de gaze din portofoliul OMV Petrom, în urma investiţiilor din ultimi ani.
Evenimentul de promovare al investiţiilor pe care OMV Petrom le derulează în judeţul nostru a avut loc, ieri, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a primarilor şi a câtorva parlamentari din Gorj. “Datorită investiţiilor ridicate, în urma cărora am avut mai multe descoperiri în ultimii ani, Gorjul a devenit o regiune de top în producţia de gaze, care asigură în prezent 40% din producţia de gaze a OMV Petrom. Este o adevărată realizare faptul că am reuşit să revigorăm exploatarea hidrocarburilor din județul Gorj cu ajutorul investiţiilor şi tehnologiilor moderne, în ciuda unui istoric de 130 de ani în exploatarea hidrocarburilor”, a declarat Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom responsabil de Upstream.
Principalele obiective ale OMV Petrom în cele trei proiecte din judeţul Gorj se referă la asigurarea necesarului de gaze pentru piaţa din România şi creşterea standardelor de calitate pentru gazele livrate. Proiectele implică forarea de noi sonde pentru creşterea producţiei, precum şi modernizarea instalaţiilor şi a infrastructurii pentru a creşte calitatea livrărilor de gaze în sistemul naţional.
Investiţie continuată cu 55 milioane euro
Din bugetul total de aproximativ 365 de milioane euro pentru 2008-2018, 310 de milioane euro au fost deja investite, iar diferenţa de 55 de milioane euro se estimează să fie utilizată în perioada 2015-2018.
Cele trei proiecte derulate la nivelul judeţului Gorj pentru care s-au investit sume colosale sunt: Sistemul de livrare a gazelor de la Hurezani – Proiectul a fost finalizat în 2010 şi facilitează livrările de gaze în sistemul naţional de transport; Dezvoltarea zăcământului Totea Deep – este una dintre cele mai importante descoperiri de gaze onshore din România din ultimii ani, în cadrul proiectului fiind forate cinci sonde de mare adâncime şi construindu-se infrastructura asociată; FRD Bustuchin – proiectul va permite creşterea producţiei de gaze din zonă prin forarea a 21 de sonde noi, 6 fiind deja forate, modernizându-se implicit şi infrastructura de producţie.
Operațiunile OMV Petrom în județul Gorj includ atât activități de explorare și producție, cât și vânzare de carburanți, prin intermediul a zece benzinării. Prin operațiunile pe care le desfășoară în județul Gorj, OMV Petrom este unul dintre cei mai importanți investitori locali, cu circa 650 de milioane euro investiţi în ultimii cinci ani, un angajator local important, cu peste 600 de angajaţi direcţi, la care se adaugă aproximativ 430 de angajaţi ai subcontractorilor și contribuabil important la bugetele comunităților în care desfășoară activități. În cadrul strategiei de implicare în societate, OMV Petrom susține dezvoltarea comunităților în mijlocul cărora activează. În perioada 2011-2014, compania a investit peste 200.000 euro în proiecte de educație, sănătate, mediu și pentru dezvoltarea comunităților din județul Gorj. Printre aceste proiecte se numără modernizarea unor școli și dotarea acestora cu echipamente IT moderne, campanii de educație pentru siguranță, educație antreprenorială și sprijinirea autorităților locale în elaborarea de strategii de dezvoltare.
Izabella Molnar