Om de aleasă omenie, cu o bogată cultură, creator polivalent, bun gospodar al literelor române, Nicolae Dragoş este o prezenţă puternică a literaturii noastre contemporane, un nou Arghezi modern a cărui poezie străbate infinitul timpului. Versurile sale sunt bogate în imagini distinse şi sărbătoreşti iar poezia sa este adevărată artă poetică, vibrantă, cu versuri elevate, adesea auguste.
Teme puternic revigorante răzbat prin versurile sale, de la clasic până dincolo de neomodernism, iar poemele sale vin să hrănească sufletele contemporanilor şi rădăcinile geniilor viitoare. Cu modestia-i caracteristică, din pământul surâzând a grâu, construieşte cu abilitate de maestru versurile sale, iar din ludicul cuvintelor culege lacrimi diamantine pe care le înveleşte în picături de lumină, unind sufletul cu eternitatea: „Eu am să plec, nepoţi mult dragi,/ Spre alt tărâm, cu alţi copaci,/ Unde, şoptit, mă cheamă ceasul,/ Dar gândul meu vi-l las… şi glasul.” (Un fel de „Rămas bun”)
Versuri de o sensibilitate tulburătoare ale poemelor din acest volum, intitulat „Versuri dintr-un Jurnal în amurg” vin în direcţia sufletului cititorului într-un discurs poetic autentic, topind întreaga fiinţă în creuzetul poeziei de valoare ce modelează conştiinţe şi comportamente umane. Putem afirma, fără putinţă de tăgadă, că Nicolae Dragoş vine din tradiţia română dar şi din cea europeană, din marea poezie a umanităţii. Sprijinindu-se de steaua frumoasă a poeziei, acum, la vârsta senectuţii, atingând apogeul creaţiei sale autorul refuză condiţia izolării şi a retragerii. Nicolae Dragoş este omul etic, generos, ce îşi întemeiază umanitatea sa pe valorile consacrate prin tradiţie şi se afirmă heideggerian având harul cunoaşterii de sine, dar şi al iubirii aproapelui. Versurile poemelor din această carte sunt lacrimi de rouă ce străbat măreţia timpului, trec prin peştera cunoaşterii dar nu se opresc, ele îşi continuă drumul spre infinita zare. Claviatura cuvintelor din versurile sale intonează în atâtea registre poesisul său, vădind o remarcabilă coerenţă izvorâtă parcă din unicitatea tonului, proprie marilor poeţi autentici care au ceva de spus. Sensibil la tot ce se află în jurul său, la spectacolul vieţii şi al naturii, poetul se exprimă în forme solemne, poematice, parcă vrând să ne prezinte un moment culminant al distinsei sale cariere lirice: „Inevitabil, de-acea floare/ înstrăinat voi fi,/ cu mult mai înainte ca/ numărătoarea ultimelor/ ei petale, s-ajungă/ să mai fie/ şi trista mea numărătoare.” (Întâmpinare)
Poetul Nicolae Dragoş este un filosof adevărat, un vizionar cu multe întrebări şi răspunsuri pe care le dă însăşi poezia care este filosofia sa: „Cu melancolic glas natura/ gândul îl urcă-n lumi uitate/ din primăveri îndepărtate…” (În palid zbor)
Poet de mare anvergură, trecut prin filtrele marilor critici ai literaturii române, Nicolae Dragoş a reuşit să se impună fără să-şi fi regizat vreodată succesul, fiind o prezenţă benefică a vieţii noastre literare, iar cărţile sale s-au aşezat rând pe rând la o înălţime egală în rafturile bibliotecilor, îmbogăţind literatura noastră de azi. Asemănător lui Tudor Arghezi, Nicolae Dragoşl are bucuria de a se integra în tot ceea ce constituie sensul vieţii şi al existenţei noastre. Din poezia sa aşezată cu multă migală în acest volum se precipită într-un mod debordant bucuria de a trăi, de a comunică lucruri benefice semenilor săi precum şi o încredere luminoasă în valorile existenţei umane. În întreaga sa creaţie literară a utilizat cu dezinvoltură toate registrele limbii române, adecvându-le în mod savant la personaje diverse şi la situaţii de comunicare deosebite. Nicolae Dragoş cunoaşte în profunzime stilul beletristic elevat, dar şi pe cel specific vocabularului utilizat în scriitura literară posedând ştiinţa retoricii şi arta figurilor de stil. În concluzie, putem spune că Nicolae Dragoş este unul dintre cei mai mari poeţi contemporani şi i se cuvine un loc binemeritat alături de cei mai mari scriitori ai neamului românesc. Sincere felicitări, domnule Nicolae Dragoş, multă putere de muncă şi mult succes în apariţia viitoarelor dumneavoastră cărţi!
Mircea Tutunaru