15.8 C
Târgu Jiu
joi, 7 mai 2026

Monede aniversare lansate de BNR pentru Steaua ’86

31

Banca Națională a României (BNR) va lansa, începând cu data de 7 mai 2026, în circuitul numismatic, două monede aniversare dedicate împlinirii a 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua București.

Este vorba despre o monedă din argint, cu valoarea nominală de 10 lei, și o monedă din tombac cuprat, cu valoarea nominală de 1 leu.

Potrivit reprezentanților BNR, aversul monedelor prezintă o interpretare grafică a Cupei Campionilor Europeni, alături de inscripția „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală și anul de emisiune „2026”.

Reversul comun al ambelor monede redă sigla Steaua București, o minge de fotbal în fundal și inscripțiile „CASTIGAREA CUPEI CAMPIONILOR EUROPENI” și „1986”.

Monedele sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoțite de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză, care poartă semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.

Tirajul maxim aprobat este de 4.000 de exemplare pentru fiecare tip de monedă.

Prețul de vânzare este de 1.000 de lei pentru moneda din argint și 260 de lei pentru cea din tombac cuprat, sumele incluzând TVA și certificatul de autenticitate.

Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României și vor putea fi achiziționate prin sucursalele regionale ale BNR din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.