Șoferul unui autoturism de teren, rămas în pană pe un traseu montan în apropiere de Valea Sohodolului, a fost ajutat de jandarmii aflați în patrulă în zonă. Bărbatul de 50 de ani, din Runcu, nu avea nici semnal la telefon, pentru a cere ajutor.
„Un echipaj de jandarmi din cadrul Postului Montan Runcu, pe timpul executării unei patrulări auto, pe un traseu montan între Valea Sohodolului-Șaua Dâlma Căzută-Stâna Gura Plaiului-Vârful Arcanu, au observat o persoană care era în imposibilitatea de a mai putea continua deplasarea cu autoturismul de teren proprietate personală, întrucât o roată era dezumflată, pe pană.
Persoana respectivă a relatat jandarmilor montani faptul că nu are o roată de rezervă sau un chit de pană, și nu poate să-și remedieze problema în zona montană, fiind la peste 20 de kilometri de satul Bâlta, fără semnal de rețea telefonică, și nu putea lua legătura nici cu familia sau o altă persoană care să-i vină în sprijin. Jandarmii montani au preluat persoana, l-au transportat în satul Bâlta pentru a putea să-și remedieze problema”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.
Jandarmii le recomandă persoanelor care se deplasează în zonele montane să aibă asupra lor un telefon încărcat pentru a putea anunța situațiile de urgență, autoturismul să fie echipat corespunzător cu roată de rezervă și kit de pană, precum și un echipament adecvat zonei montane.