* „Arzăte-ar focul să te ardă de nemernic (greșeala gramaticală îi aparține autorului n.r.). Eu sunt și am fost PNL de la înființarea partidului, tu ți-ai cumpărat locul de ministru la PNL. Să se aleagă praful de tine și de familia ta. O să pun lumânări la Arsenie Boca. Așa să îmi ajute Dumnezeu”, spune Efta în mesajul trimis și făcut public de Sebastian Burduja.
*„Nici nu știi cu cine te-ai pus. Întreabă de mine pe Radu Berceanu. Zii de nepotul lui Brezniceanu fost deputat PD de Dolj. De azi mă lupt să nu mai faci parte din noul Guvern iar Nicușor Dan la investire nu te-a invitat deoarece știe cât ești de pervers. Sper să nu mai faci parte din noul Guvern oricât ar plăti Tianu pt tine. Așa să ne ajute Dumnezeu. Nimic în viața asta nu rămâne neplătit. Ne vom mai intersecta, seară frumoasă”, continuă mesajul.
Unul dintre oamenii fostului ministru al Energiei, Virgil Popescu, și membru PNL în fieful ,,groparului CEO”, de la Mehedinți, l-a amenințat și blestemat pe actualul ministru, Sebastian Burduja, pentru că nu și-a încasat componenta variabilă pe anul 2024.
Este vorba despre Cristinel Sorin Efta care l-a blestemat pe Burduja fiindcă nu și-a mai încasat tainul de la stat, acea componentă variabilă pe care o primesc toți directorii companiilor de stat, pentru performanțe de multe ori imaginare.
Răspunsul lui Burduja conține explicația pentru care Efta n-a mai fost ”eligibil” pentru a primi componenta variabilă în 2024, personajul făcând parte dintr-un grup infracțional, după cum arată organelle abilitate.
,,Am primit astăzi aceste mesaje de la domnul Cristinel Sorin Efta, președintele CA al CNCIR în perioada 1 februarie 2020 – 28 august 2024, companie care, în 2023, a fost prinsă de procurorii DIICOT pentru faptul că, “în cursul lunii mai 2020, funcționari din cadrul CNCIR au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de delapidare (însușirea unor sume de bani din patrimoniul companiei).
În această modalitate, grupul infracțional organizat a reușit delapidarea bugetului instituției cu suma totală de 9.699.480,08 lei, provenind din 485 achiziții publice (fictive) de bunuri (din categoriile: papetărie și birotică, curățenie și igienă, materiale de construcții, accesorii electrice și alte produse consumabile)”, arată procurorii DIICOT.
Domnul Efta este supărat și mă amenință direct pentru că ministerul nu a aprobat plata componentei variabile în 2024 — bonusul de performanță. Asta s-a întâmplat din două motive: pentru că este un dosar penal în curs, vizate fiind faptele penale din cadrul CNCIR, comise în timpul mandatului dânsului ca președinte; și pentru că, de la finalul anului 2023, legea interzice componenta variabilă pentru membrii CA-urilor companiilor nelistate.
Nu este singurul mesaj de acest gen pe care îl primesc pentru că fac ordine în energie. Așa cum am jurat cu mâna pe Biblie, sunt în slujba țării mele și a românilor până când voi închide ochii. Nu mă abat de la principiile mele și nu cedez în fața nimănui.
Nu îmi este frică de amenințări și voi depune plângere penală pentru ultraj. Iar pentru restul lucrurilor pe care le-a scris domnul Efta, Îl rog pe Dumnezeu să îl ierte”, a scris Burduja pe pagina sa publică.
Despre Afta, acolitul groparului CEO virgil Popescu, puteți citi și aici: https://restartnews.ro/2024/12/30/virgil-popescu-isi-pune-membrii-de-partid-sa-atace-coalitia-de-guvernare/?fbclid=IwY2xjawKpGZRleHRuA2FlbQIxMABicmlkETBQN0JGN3NjRlRtVjNrSmtGAR6aLlJf5axmoNtQpm-TfDEzyDZ9v61f-mGPKz3SlAXjx2WiYoC-EE-EDOOYuw_aem_IWDI2MxwZ6PpWpwBFpYokg
M.C.H.