În Sfânta Scriptură este consemnat faptul că «Ierusalimul ceresc» are străzi de aur și porți de mărgăritare, pentru a-l vedea, numai dacă nu s-ar mai putea ca să mai trăim, să mai muncim și să mai călătorim pe acest pământ bântuit de fantome şi dominat de o lume secularizată. Pentru că «Ierusalimul pământesc» are ziduri de piatră ce datează din timpul lui Suleyman Magnificul, sultanul care a avut cel mai întins Imperiu Otoman și care le-a reconstruit parțial pe locurile celor originale în secolul al XVI-lea, pentru că acolo, pe Poarta Damascului şi pe Poarta Oilor te impresionează «Poarta de Aur», alături de o parte din cupola aurită a Domului Stâncii, care e pe locul Templului zidit de Solomon și rezidit de Zorobabel și distrus de către romanii lui Titus. «Poarta de Aur» e zidită și se va deschide, conform tradiției, când va veni Mesia, însă, cu toate că Iisus Hristos a venit, oamenii nu L-au recunoscut, L-au răstignit, a Înviat, S-a Înălțat la cer, iar musulmanii au rezidit «Poarta de Aur», după denumirea dată de ei! Totuși, când va reveni Domnul Iisus Hristos vom vedea scris: «Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor», El va reveni în Ierusalim, va reintra pe Poarta de Aur, iar, oamenii Îl vor putea vedea cu ochii sufletului, intrând în Ierusalim călare pe un cal alb, urmat de oștile cerești, cum scrie în Apocalipsa: «Apoi, am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă Cel credincios şi Cel adevărat şi El judecㆆ şi Se luptă cu dreptate! Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor”!
În documentele apocrife se spune că Intrarea în Ierusalim a Domnului deschide ciclul sărbătorilor pascale, de praznicul împărătesc al sărbătorii Floriilor, fiind primit de credincioşi cu mare bucurie, în această zi fiind celebrată intrarea triumfală în Ierusalim a Mântuitorului Hristos. La Poarta de Aur a Ierusalimului, cea mai importantă dintre cele opt intrări, în semn de preţuire pentru Hristos, credincioşii l-au întâmpinat cu ramuri de finic, toţi cei de faţă strigând: „Osana! Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!”, mai ales că se vorbeşte despre şapte căi deschise şi una închisă!
Dar, spre deosebire de Noul Ierusalim, Ierusalimul Vechi e înconjurat de jur-împrejur, pe o distanţă de 4 km, de ziduri înalte, iar, în cetate se poate intra prin oricare dintre cele şapte porţi deschise. Cea de-a opta, cunoscută sub numele de «Poarta de Aur» e situată în partea de răsărit a cetăţii, fiind înconjurată de multe morminte. Musulmanii au zidit-o cu intenţia ca Domnul să nu mai poată intra în Ierusalim la cea de-a Doua Venire a Sa, având în vedere că prin poarta aceasta Mântuitorul Hristos a intrat triumfal în Cetatea Sfântă în ziua de Florii. «Poarta de Aur» este cea mai importantă şi mai impresionantă din Vechiul Ierusalim. În vremea Sfinţilor Apostoli, aceasta era cunoscută sub numele de «Poarta cea Frumoasă», fiind locul unde Petru şi Ioan au vindecat un olog, iar, în anul 810 a fost zidită de către arabi, lăsându-se doar o mică deschizătură. Cruciaţii o deschideau de două ori pe an: o dată la Ziua Crucii şi o dată în Duminica Floriilor. Poarta a fost închisă definitiv de musulmani în anul 1530, reprezentând pentru ei Poarta Judecăţii Universale. La uşa numită după Sfântul Ştefan se cumpărau animalele pentru jertfă, iar, în faţa Porţii Leilor sau Poarta Oilor se afla târgul de oi, de unde se cumpărau animalele pentru jertfele de la temple. Acestea erau bine spălate, după un ritual al vremii, în scăldătoarea din apropiere, apoi erau duse la templu pentru a fi puse pe altarul jertfei. Astăzi, această intrare este cunoscută sub numele de «Poarta Sfântului Ştefan», iar ca «Poartă a Leilor» era cunoscută în vremea ocupaţiei turceşti, când Soliman a reconstruit zidul. Legenda musulmană explică prezenţa celor doi lei, ca urmare a unui vis pe care l-ar fi avut sultanul, care ar fi văzut doi lei ce-l ameninţau că-l sfâşie dacă nu reconstruieşte această poartă a Ierusalimului. De aceea, zidurile păstrează amprenta nenumăratelor războaie Cunoscută şi sub denumirea de «Poarta lui David», această poartă se află în capătul de vest al zidului sudic, iar, deasupra intrării numite «Poarta Sionului» este o inscripţie care atestă faptul că a fost construită în anul 1541 de Soliman. Mărturie a luptelor crâncene care s-au purtat în acest loc în preajma anului 1948 sunt nenumăratele găuri provocate de obuze şi de gloanţe, urme care se văd pe o mare suprafaţă din zidurile porţii. Fiind aşezată la marginea bazarului arab, într-o zonă comercială foarte populată, «Poarta Damascului» este punctul de pornire a drumului, care se continuă cu şoseaua care traversează deşertul spre Siria, respectiv spre Damasc. Aceasta este cea mai impozantă poartă din zidurile Vechiului Ierusalim, o poartă minuţios împodobită şi considerată ca un adevărat monument arhitectural de sorginte otomană din zona respectivă. Una dintre ele a aparţinut întotdeauna celor din cartierul arab Poarta Magrebienilor sau a Marocanilor se află în partea de sud a cetăţii. Numele porţii este legat de faptul că în imediata apropiere a acesteia, în secolul al XVI-lea, se afla cartierul arab al marocanilor. Pe lângă aceste denumiri, intrarea mai este cunoscută şi sub numele de Poarta Gunoaielor şi asta pentru că zidul din apropierea porţii era locul cel mai potrivit pe care locuitorii oraşului îl aleseseră pentru aruncarea gunoaielor în valea abruptă a Cedronului. Locul în care se intersectează toate etniile cetăţii. Oraşul vechi al Ierusalimului a fost construit din piatră masivă, iar la fiecare colţ avea turnuri ornamentale de o rară frumuseţe. Cele mai importante patru cartiere ale oraşului, încă din vremea aceea, erau: Cartierul Evreilor, Cartierul Creştinilor, Cartierul Musulmanilor şi al Armenilor. Deşi au culturi diferite, locuitorii celor patru comunităţi vieţuiesc împreună, respectând fiecare modul de existenţă şi criteriile de valori ale celorlalţi. Poarta Jaffa este poarta prin care se desfăşoară cel mai important trafic al cetăţii. Intrarea în piaţa de dincolo de ziduri se făcea prin Poarta Florilor. Poarta Florilor este cel mai puţin circulată dintre toate porţile Vechii Cetăţi. Dincolo de zidurile groase de peste trei metri şi înalte de aproape 12 metri se află o zonă în care singurul comerţ al vremii era acela cu flori.
Profesor dr. Vasile GOGONEA
