15.5 C
Târgu Jiu
marți, 16 iunie 2026

Inspectorii școlari, fără funcții politice sau sindicale. Noile reguli, în consultare publică

4

Inspectorii școlari care vor fi numiți după următoarea rundă de concursuri nu vor mai putea deține funcții în partide politice, în sindicate sau în administrația publică locală, potrivit unui proiect de metodologie publicat de Ministerul Educației și Cercetării.
Documentul se află în prezent în consultare publică și stabilește o serie de incompatibilități pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar.
Astfel, funcția de inspector școlar este incompatibilă cu deținerea unei funcții de președinte sau vicepreședinte în structurile de conducere ale partidelor politice, la nivel local, județean sau național. De asemenea, funcția este incompatibilă cu cea de primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte de consiliu județean și „cu orice funcție de conducere în organizațiile sindicale”.
Nu este vorba despre o metodologie pentru concursurile de șefi ai inspectoratelor/direcțiilor județene, ci pentru concursurile de inspectori școlari. Propunerile și sugestiile pot fi transmise în următoarele 10 zile calendaristice.
Proiectul prevede că la concursul pentru posturile de inspector vor putea să participe titulari în învățământul preuniversitar, angajați pe perioadă nedeterminată, care au diplomă de licență, au cel puțin gradul didactic II sau titlul de doctor, vechime de minimum 6 ani în învățământul preuniversitar. Ei trebuie să fi obținut calificativul anual „foarte bine” în ultimii cinci ani și să nu si avut sancțiuni disciplinare. Ei trebuie să nu fi fost condamnați penal definitiv, să fie apți medical și să nu îndeplinească condițiile legale de pensionare.
Concursul constă în susținerea, în ordine, a următoarelor probe: proba scrisă în profilul postului pentru care candidează, interviu în fața comisiei de concurs privind managementul educațional și deontologia profesională. Probele de concurs se înregistrează audio-video. Proba scrisă reprezintă un test-grilă alcătuit din 20 de itemi din management educațional și legislație, din care 6 itemi de management educațional și 14 itemi de legislație.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.