Pompiliu Ciolacu: „Politicienii au altceva mai bun de făcut decât să ne bage în seamă”

464

Palatul Copiilor din Târgu Jiu a deschis anul şcolar vineri, printr-un spectacol realizat în amfiteatrul din centrul municipiului. De asemenea, ieri, a avut loc o festivitate asemănătoare şi la Novaci, la Clubul elevilor. Marii absenţi din public au fost politicienii care, potrivit lui Pompiliu Ciolacu, „au avut altceva de făcut”.

Anul şcolar a început pe data de 1 octombrie şi pentru cluburile elevilor şi pentru Palatul Copiilor din Târgu-Jiu. Pentru a marca această dată, peste 200 de copii înscrişi la diferite cercuri ale instituţiei din Târgu-Jiu au oferit un spectacol în centrul municipiului. Tot un spectacol a fost organizat şi ieri la Novaci unde funcţionează cinci cercuri în cadrul Clubului Elelvilor. Evenimentul a avut loc în casa de Cultură a Sindicatelor, în prezenţa părinţilor şi a altor elevi. Tot părinţii şi elevii au participat şi la spectacolul de la Târgu-Jiu.

“Au fost cred că peste 2500 de oameni prezenţi, în principal părinţi şi copii. Au venit şi oameni de cultură. Mai puţin personalităţile politice pe care le-am invitat. Era bine să vină şi ei, dar nouă ne este suficient că au venit părinţi, bunici, copii sau reprezentanţi ai unor unităţi şcolare. Până la urmă noi cu ei lucrăm, cu copiii lor, nu cu politicienii care au avut altceva mai bun de făcut”, a declarat Pompiliu Ciolacu, directorul Palatului Copiilor din Târgu-Jiu.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.