Un bărbat din Rovinari a fost surprins în timp ce se spăla într-o fântână arteziană situată pe bulevardul Minerilor, imaginile devenind virale în mediul online.
În urma autosesizării, Poliția Locală a identificat și sancționat persoana în cauză, reamintind public că fântânile arteziene nu sunt destinate scăldatului sau altor activități neadecvate, ci au un rol strict decorativ:
„Fântânile arteziene NU sunt destinate spălatului sau scăldatului!
Ca urmare a imaginilor devenite virale în mediul online, în care un cetățean a fost filmat în timp ce se spăla într-o fântână arteziană de pe bulevardul Minerilor, Poliția Locală a Orașului Rovinari s-a autosesizat, persoana respectivă fiind identificată și sancționată conform Hotărârii Consiliului Local Rovinari Nr.8/2021.
Reamintim tuturor că fântânile arteziene au un rol decorativ și de răcorire ambientală, nefiind destinate scăldatului sau spălatului, acest lucru fiind nu doar nepotrivit, ci și sancționabil.
Haideți să contribuim cu toții la menținerea unui spațiu public civilizat și curat!”.