Salubrizarea cursurilor de apă, verificată de o comisie mixtă stabilită de prefectul judeţului

518

În vederea diminuării pagubelor produse de inundaţii generate de revărsări ale cursurilor de apă sau din scurgeri de pe versanţi, Ministerul Apelor şi Pădurilor organizează la nivelul judeţului Gorj, în perioada 26 martie – 30 aprilie 2018, acţiunea de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă şi au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele în localităţi, pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apelor mari. În acest sens, prin Ordinul Prefectului judeţului Gorj cu nr. 111/26.03.2018, a fost constituită o Comisie mixtă formată din două echipe alcătuite din reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Lt. col. Dumitru Petrescu” al Judeţului Gorj, Gărzii Naţionale de Mediu – Serviciul Comisariatul Judeţean Gorj şi Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, care vor verifica cele menţionate mai sus, deficienţele constatate, însoţite de măsuri şi responsabilităţi fiind obiectul unui Proces Verbal elaborat sub coordonarea şefului Grupului de Suport Tehnic – Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj şi aprobat de prefectul judeţului în calitatea sa de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. În cadrul acestei acţiuni se va verifica în principal: existenţa depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă, precum şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor; existenţa depozitelor de material lemnos pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuite; modul în care au fost realizate/întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale în localităţi. “Vor fi verificate mai ales cursurile de apă mici pe care s-au produs în anii anteriori blocaje care au condus la pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale, precum şi localităţile în care au avut loc inundaţii ca urmare a nerealizării/neîntreţinerii corespunzătoare a şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale. Comisiile mixte vor stabili măsuri, cu responsabilităţi şi termene pentru intervale scurte de timp, în vederea remedierii deficienţelor constatate, astfel încât măsurile dispuse să conducă la diminuarea efectelor unor eventuale inundaţii în această primăvară”, se arată într-o informare transmisă de conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.