Subiecte neinspirate la simulare! ,,Prea mult zel devine găunos!”

243

* ,,Se cuvine o altă abordare”
* Argument controversat: ,,Au dat greu la simulare, ca să dea ușor la examen”

S-a consumat încă o simulare la Examenul de Evaluare Națională; vor urma corul bocitoarelor după afișarea rezultatelor, statistici și procente etc.
Simulările sunt menite să ofere o radiografie a cunoștințelor și competențelor dobândite de elevi în perspectiva examenelor din vară. În aceeași paradigmă, ele au scopul de a-i obișnui pe elevi cu emoțiile examenelor, de a propune și adopta măsuri de îmbunătățire, de completare a lacunelor, din pregătirea lor, pentru obținerea unor rezultate bune la examenul propriu- zis.
Nu comentez utilitatea acestora, care vine la pachet cu perturbarea procesului instructiv-educativ în multe școli, nici intenția celor ce propun subiectele. Sunt, desigur, profesori cu un status profesional exemplar. Cert este că uneori aceste subiecte provoacă anumite rezerve, că se mai strecoară în ele neconcordanțe între conținutul manualelor și itemii propuși spre rezolvare.
Subiectul propus anul acesta la clasa a VIII-a mi se pare dintr-o anumită perspectivă, o alegere neinspirată și mult mai dificilă ca anii trecuți, anume poezia ,,Trezire” de Lucian Blaga, filozof, poet, dramaturg, o personalitate a culturii române. Desigur, vor exista și păreri contradictorii din partea unor colegi, care predau la școli cu rezultate foarte bune, cu olimpici, cu elevi pregătiți cărora poezia li se va părea mai mult decât accesibilă.
Însă, vedeți dumneavoastră, evaluarea națională se adresează tuturor elevilor și celor buni la învățătură și celor mai puțin ,,norocoși” . Mă gândesc, mai ales la cei din mediul rural; din cauza scăderii dramatice a natalității, a numărului de elevi, unii învață în clase paralele, majoritatea sunt dezavantajați de condițiile pe care le oferă sistemul de învățământ.
Textul blagian este, după mine, aproape o misiune imposibilă pentru mulți elevi. El aparține modernismului, atât la nivelul conținutului cât mai ales prin limbajul poetic inovativ-frecvența metaforelor, altor figuri de stil etc. Toate presupun un efort intelectual deosebit pentru mulți elevi, care nu agreează lectura și mai ales poezia.
Lucian Blaga se studiază în clasa a XII-a, prin urmare la gimnaziu pot fi abordați poeți accesibili elevilor, cu atât de multe vacanțe și școală altfel: exemplu George Coșbuc, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu.
Uneori prea mult zel în a impune subiecte care să-i ,,încuie pe copii” devine găunos și păgubos cu repercusiuni imprevizibile, altele decât cele scontate.
Nici părerea profesorilor, elevilor și părinților (mai ales a mămicilor, care știu cel mai bine ce și cum trebuie predat, ce notă trebuia să ia copilul lor și care deplasează responsabilitatea pregătirii asupra profesorilor nu e argumentată decât cu certitudinea că ,,au dat greu la simulare, ca să dea ușor la examen”).
Vă provoc, dragi profesori, să dați la simulare, la un test, că tezele au dispărut, textul poetic blagian ,,Trezire” elevilor de clasa a XII-a. Ce ziceți? Cum s-ar descurca mai ales cei de la liceele tehnologice, unde profesorii trebuie să-i aducă pe elevii intrați cu medii la evaluare de la 1,30-4,00 la medii de 5,00-6,00 și culmea tot ei să fie vinovați de rezultatele obținute și să fie desființate acele unități de învățământ care au un grad de promovabilitate la BAC mic sau chiar 0.
Și încă ceva… încorsetarea răspunsurilor între A-B-C sau Fals-Adevărat, sau ,,Alegeți răspunsul” mi se pare străină de această materie, căci lasă loc imixtiunii aleatoriului. Literatura presupune imaginație, emoție, vocabular bogat, încadrare în universul operei nu bifarea la întâmplare a unor răspunsuri acoperite de incertitudine. De asemenea, punerea în relație a două texte la prima vedere, unele prea lungi, care presupun timp pentru parcurgerea lor. Cei care asistați la simulări și examene ați văzut de câte ori întorc foile pentru a găsi răspuns la A-B-C…. la 3-4 cerințe din una-doua pagini care oricum nu denotă înțelegerea textului. Și ne mai mirăm că în fiecare an mulți elevi nu se prezintă la aceste simulări, anul acesta 12.000 adică elevi care acoperă aproximativ 520 de clase cu un efectiv de 25 de elevi.
Consider că s-ar cuveni o altă abordare a examenului, texte simple, în care pot fi aplicate toate noțiunile învățate, ca astfel elevii să poată să-și demonstreze competențele și să înțeleagă într-adevăr conținuturile.
Mi-am expus un punct de vedere. Gânduri bune tuturor profesorilor evaluați de părinți, elevi, inspectori, sănătate și putere de muncă.
Să auzim numai de bine!
Prof. pensionar, E. Văluță

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.