1. Autoarea și volumul de față
Camelia Radulian este o voce distinctă în peisajul literar românesc contemporan, afirmată inițial în zona poeziei, dar care s-a remarcat, în ultimii ani, și printr-o serie de texte de proză scurtă, publicistică literară și eseu. Absolventă a Facultății de Litere-Istorie din Craiova și a Facultății de Psihologie de la Universitatea de Vest din Timișoara, autoarea aduce în scrisul său un amestec subtil de rafinament stilistic și introspecție psihologică. Experiența sa jurnalistică și editorială, reflectată prin colaborări constante cu publicații culturale precum Literatura de azi, Catchy, Bel Esprit sau Autograf MGM, indică un autor format într-un climat intelectual exigent și conectat la dinamica ideilor actuale.
Volumul Tango în oglinzi, publicat în 2024 de Curtea Veche Publishing, se înscrie în această direcție de maturizare a discursului prozastic, propunând un exercițiu literar cu dublă miză: pe de o parte, una confesivă, care explorează zone ale intimității și vulnerabilității afective, iar pe de altă parte, una simbolică, în care actul narativ devine un ritual de resemnificare a realității prin prisma oglinzii – ca spațiu al reflecției, al dedublării, al sinelui și al alterității. Titlul însuși – Tango în oglinzi – este încărcat de ambiguitate și poezie, sugerând simultan ritm, conflict, armonie, fascinație și iluzie.
Cartea este structurată în trei părți – Plecarea, Gogoși la lighean și Filme ideale – fiecare cu o identitate tematică și tonalitate proprie, dar care compun împreună o frescă emoțională în care se regăsesc fragmente de viață, de memorie afectivă și de criză identitară. Textele sunt scurte, dar dens construite, cu o evidentă preferință pentru narațiunea la persoana întâi, pentru confesiunea directă și dramatismul discret. Astfel, autoarea reușește să contureze un univers recognoscibil, populat de personaje fragile, în tranziție, în căutare de sens și de repere afective.
Camelia Radulian demonstrează, în această creație, o clară vocație a sintezei între literar și existențial, între observația antropologică și lirismul subtil al cuvântului atent ales. Fiecare text este o confesiune care își transcende limitele biografice pentru a deveni universală, livrată într-un registru stilistic care alternează între poetic și abrupt, între tandrețe și sarcasm, între melancolie și revoltă surdă. De altfel, această tensiune internă a discursului este una dintre trăsăturile care conferă volumului autenticitate și forță expresivă.
Cu această carte, Camelia Radulian nu doar că își confirmă statutul de prozatoare cu voce proprie, dar reușește și să coaguleze o estetică personală, recognoscibilă, în care reflecția asupra sinelui se întâlnește cu radiografierea lucidă a unei lumi în derivă. Tango în oglinzi este, astfel, o creație relevantă nu doar pentru traseul autorului, ci și pentru dinamica actuală a prozei românești contemporane, tot mai orientate spre teritorii interioare, intimiste, și tot mai interesate de resemnificarea afectivă a realității.
2. Valoarea literară și culturală a lucrării
Volumul Tango în oglinzi se distinge printr-o valoare literară complexă, care rezultă atât din rafinamentul stilistic al prozei, cât și din forța de sugestie a temelor abordate. Într-un registru narativ confesiv, dar adesea criptic și dens simbolic, Camelia Radulian reușește să construiască o operă de proză scurtă care transcende anecdota cotidiană și se înrădăcinează în mitologia personală, în memorie, în arhitectura fragilă a afectelor și traumelor. Din această perspectivă, cartea se înscrie în tradiția unei literaturi care practică recuperarea subiectivității marginale, a fragmentului biografic decantat în narațiuni de intensitate lirică.
Fiecare povestire are o încărcătură afectivă proprie, dar păstrează un fundal comun: realitatea românească posttranzițională, marcată de alienare, melancolie, rătăcire identitară, destrămare a nucleului familial, dar și de o formă latentă de tandrețe socială și atașament față de rădăcini. În texte precum „Pomana”, „Eu nu mai pot să te iert” sau „Am murit o singură dată”, naratoarea aduce în prim-plan figuri emblematice pentru imaginarul rural și urban românesc: bunici în pragul demenței, părinți tăcuți, copii marcați de suferințe transgeneraționale, femei copleșite de maternitate și culpă. Fără a recurge la patetism, Camelia Radulian oferă o imagine crudă, dar poetică, a unei Românii fragmentate afectiv, dar încă purtătoare de memorie.
Pe plan cultural, cartea are o funcție dublă: pe de o parte, este o radiografie a unor spații recognoscibile – cartierul de blocuri comuniste, satul cu miros de naftalină și cenușă de brad, piața cu gogoși dintr-un târg uitat de lume –, iar pe de altă parte, propune o cartografiere a memoriei afective colective, transformată în literatură printr-un procedeu subtil de stilizare și simbolizare. „Magic Gardens”, spre exemplu, este o evocare sinestezică a Gorjului și a locurilor natale, dar care, prin gramatica sensibilului, devine spațiu arhetipal, mitic. Autoarea reușește aici să împletească ironia tandră cu o nostalgie lucidă, evitând atât idealizarea, cât și cinismul.
Valoarea literară a volumului constă, astfel, în capacitatea sa de a construi un univers coerent stilistic și tematic, în care fragmentele de viață banală sunt convertite în secvențe de densitate poetică, iar particularul devine recognoscibil pentru o generație largă de cititori. Fără a abandona realismul sau ancorarea într-un context cultural clar, Radulian infuzează proza cu valențe speculative, filozofice, psiho-afective, creând o literatură a interiorului – o literatură care sondează ceea ce rămâne ascuns sub suprafața gesturilor și cuvintelor.
Din punct de vedere cultural, Tango în oglinzi contribuie la consolidarea unei voci feminine distincte în literatura română post-2000, una preocupată de corporalitate, de destrămarea memoriei, de hibridizarea identității și de criza de sens a individului în societatea contemporană. Volumul este o propunere artistică matură, nu doar un produs editorial valoros, ci o oglindă subtilă a neliniștilor intime și sociale ale lumii noastre.
3. Particularitățile stilistice ale autoarei și actualitatea operei sale
Proza Cameliei Radulian se remarcă printr-o expresivitate densă, adesea tensionată între simplitate și lirism sofisticat, între oralitate și meditație abstractă. Unul dintre cele mai pregnante trăsături stilistice ale autoarei este capacitatea de a transforma elementele cotidiene – aparent triviale sau neînsemnate – în suporturi ale unui discurs poetic subtil și neliniștitor. Scrisul său este adesea confesiv, dar fără a cădea în sentimentalism; este tandru, dar cu o ironie mușcătoare; este direct, dar încărcat de simboluri și sensuri secundare. Această alchimie stilistică face din proza sa un spațiu intens, în care se întâlnesc fragmentele rupte ale sinelui și ale lumii.
Fiecare povestire funcționează ca o oglindă în care cititorul este invitat nu doar să contemple, ci să se reflecte. Tema oglinzii – esențială în economia volumului – nu este doar o metaforă recurentă, ci un mecanism narativ prin care autoarea dezvăluie dedublările și interstițiile dintre ceea ce este vizibil și ceea ce este reprimat, ascuns, ignorat. Oglinda devine spațiu de interogație identitară, dar și instrument de confruntare cu realități inconfortabile: moartea, bătrânețea, ratarea, uitarea. Așa cum mărturisește chiar autoarea în eseul introductiv „De ce Tango în oglinzi?”, „nu există în această lume un obiect cu mai multe și mai profunde semnificații” decât oglinda – un portal spre sine, dar și o fereastră către celălalt.
Radulian nu scrie pentru a construi povești cu intrigă și deznodământ, ci pentru a fixa, în cuvinte, pulsația unei trăiri, adesea fragmentare, deseori disonante. Stilul său este marcat de utilizarea frecventă a anaforei, a repetiției intenționate, a construcțiilor frânte, care mimează gândul în derivă, fluxul conștiinței, neliniștea interioară. În prozele precum „Mi-l imaginez cu vișine” sau „Va înflori, știu sigur”, textul devine aproape un poem în proză, în care corporalitatea, mirosurile, senzațiile se înlănțuie într-un joc subtil de rememorare senzorială. În altele, precum „Pomana” sau „Gogoși la lighean”, autoarea adoptă un registru ironic, grotesc, aproape caricatural, pentru a critica derapajele sociale sau rutina golită de sens a gesturilor simbolice.
Actualitatea operei sale derivă tocmai din această abilitate de a împleti poeticul cu observația socială, introspecția cu critica subtilă a realității. În contextul cultural actual în care literatura se confruntă cu presiunea instantaneului și a narativului facil, proza Cameliei Radulian propune o încetinire deliberată a ritmului lecturii, o întoarcere la profunzimea emoției, la complexitatea simțirii. Prin temele sale – suferința afectivă, pierderea, marginalitatea, memoriile familiei, recuperarea identitară –, dar și prin modul în care acestea sunt filtrate printr-un limbaj artistic autentic, Tango în oglinzi se inserează cu naturalețe în literatura contemporană preocupată de reumanizarea discursului.
Într-un peisaj literar în care vocile feminine câștigă tot mai mult teren și spațiu de expresie, Camelia Radulian se afirmă ca o autoare care nu doar că stăpânește registrul intim și confesiv, dar îl resemnifică printr-un discurs dens, atent calibrat și profund relevant. Opera sa este actuală nu doar prin temele abordate, ci prin felul în care reușește să reactiveze, cu instrumente moderne, vechi resorturi ale literaturii: emoția, mirarea, reflecția, spaima de sine și nevoia de a fi văzut. Iar în această oglindă multiplu fracturată, cititorul descoperă nu doar lumea autoarei, ci și o parte esențială din propriul său chip.
Concluzie
Volumul Tango în oglinzi de Camelia Radulian se impune ca o operă literară relevantă în peisajul prozei românești contemporane, atât prin complexitatea tematică, cât și prin rafinamentul expresiv. Este o carte care nu oferă soluții, ci interogații; nu formulează certitudini, ci deschide falii ale memoriei, ale emoției și ale conștiinței. Printr-o scriitură ce îmbină lirismul cu observația antropologică, confesiunea cu luciditatea critică, Radulian construiește o lume fragmentară, dar densă, în care oglinda devine simbolul central al sinelui fracturat, al identității în căutare, al realității resemnificate.
Textele din volum nu sunt doar narațiuni, ci incantații ale unor stări umane recognoscibile, universale, filtrate printr-o sensibilitate profund actuală. Autoarea scrie cu o autenticitate lipsită de artificiu, dar fără a abandona ambiția estetică – iar această dublă exigență este ceea ce dă volumului forță și coerență.
Camelia Radulian propune o proză de profunzime, în care cuvântul este o formă de salvare, iar literatura devine, discret, un act de vindecare și reconstrucție a sinelui. Tango în oglinzi nu este doar o carte care se citește – este o carte care se simte, se reflectă și se retrăiește. O contribuție semnificativă la consolidarea unei proze feminine introspective, dar cu deschidere universală, și o dovadă a maturității unei autoare care continuă să-și construiască un traseu valoros, personal și profund necesar în literatura română actuală.
Dr. Ionuț-Viorel Bordeiași
