O carte are menirea de-a prezenta universul interior și imaginar al autorului, trăirea lui voită şi / sau închipuită. La fel este şi cazul volumului de versuri „Aripi de pământ” semnat de Viorel Surdoiu şi apărut la Editura Pim din Iaşi, volum care își are o poveste proprie revelată spre final…
Textul liric numit ,,Teatru” (,,fiecare spectacol / începea cu o rugăciune / Duhul teatrului cuvânta ascuns în boxe / doamnelor / domnilor / vă rugăm închideți telefoanele / ați pășit în lumea în care / jucați alte roluri”) sugerează modul în care ar trebui parcurs acest volum și anume în tăcere. Cititorul este invitat apoi să parcurgă traseul spre un amfiteatru în faţa căruia se află scena – templului – altar unde este ,,mereu alt crez / de buddaiisusmohamed / de lumină / de întuneric / de unde / de când” (poezia ,,Clarobscur”).
Cititorul devine astfel urmăritorul unui spectacol în cadrul căruia poetul își exteriorizează gânduri, emoţii, sentimente, proiectând imagini suprarealiste. Este un fel de spectacol vizual inedit al liricii și al graficii lui Viorel Surdoiu care nu te poate lăsa indiferent. Decorul acestui spectacol devine pe alocuri vicios: ,,o lume zidită trainic pe dunele fumegoase ale / țigării uitate în scrumieră / o lume sfarcolita / risipită / mijind pâlpâiri în umbrele umbrelor / în urma urmelor (…) valsează peste foia albă construind armo-nii / în alb și negru / hierograme povestind despre drumuri / crucificări și învieri / și apocalipse / și eclipse / și scyle/ și gomore / și mări moarte” (poezia ,,Pași nefăcuți”). El obligă la meditație cu un on-man-show liric în care descoperi cu fascinaţie patriotismul autorului, o metamorfoză a cuvântului, teama de frig și de alb, percepția sa față de credință, de mitologie, de iubire, de zbor și de ce nu? față de sine care constituie un tablou suprarealist al cărui protagonist se află în căutarea propriului drum.
În acest spectacol poetic, se mai găsește poetul american Ted Beringan, poe-tul Nichita Stănescu (fugitiv), poetul George Bacovia și, nu în ultimul rând, poetul Marin Sorescu împreună cu infinitul spiritului românesc, sculptorul gorjean Constantin Brâncuși.
Unicul act al spectacolului cărţii debutează cu poezia „Aripi de pământ” în care autorul se recomandă astfel: ,,Poporul din care sunt parte / scrie în carte / s-a născut între două lupte / între viață și moarte / (spune Blandiana – un popor vegetal ) / condamnat la viață mortal / cu rădăcini aeriene / și aripi pe pământ / între vânt şi cuvânt”. În acest mod își începe Viorel Surdoiu spectacolul suprarealist unde se întâlnesc deopotrivă timpul, ființa sa mitologică, frigul, teama de alb, iubirea şi infinitul zbor a lui Brâncuşi .
Viorel Surdoiu acordă importanță Zeului Cronos (,,Timpului încarnare îi sunt / O clepsidră / prin care trec toate numele / fie că este vorba de apă / sau sânge (poezia ,,Adunând”) și unor cuvinte precum ,,azi” și ,, mâine” care încep cu majuscule, tre-cutul fiind evocat și prin apelarea la mitologie. Timpul este reprezentat prin istorie, clepsidră, cronometru, secunde, anotimp, mitologie, etc. Aflat permanent în căutarea definiţiei timpului, Viorel Surdoiu sintetizează: ,,M-am întrebat / fără a căuta răspuns / despre rolul meu / mai prejos decât al fulgilor de nea [ … ] Mă întreb / fără să aștept dezghețul / unde este primăvară mea / unde este prima vară a mea / și toamna mea ultimă” (poezia ,,Sufletul ca o ceață”). Iar prezența anotimpurilor dă un nou sens textului. Timpul este deci omniprezent în textele poetului Viorel Surdoiu, fiind firul roșu care traversează volumul „Aripi de pământ”.
Cuvântul este o altă temă prezentă în spectacolul liric al cărţii având valoare ritualică și de metamorfoză a realității: ,,Cuvântu-mi se destramă / rostind în adieri / descântece de vamă / priviri spre lumină” (poezia “Volatus 1”). Prin cuvânt, con-ţinutul favorizează ars poetica în texte precum: „Înfiinţarea”, ” Tempus fugit”, „Post-scriptum”, „Despre El” și „Un român fluviu”. Poetul repune în drepturi cuvântul pe care la un moment dat îl plasează mai presus de credință: ,,Îmi așez în față evanghelia / încât nescrisă / mângâiată doar / de umbrele gândurilor evadând / de la închinarea spre trupul paginii // Niciodată nu-mi amintesc / la ce cânt am rămas (poezia “Post-scriptum”). Textul poetic „Un roman fluviu” este o dovadă de virtuozitate lirică în care autorul definește cumva poezia în proză. Deşi se resimt în opera lui Viorel Surdoiu anumite influențe venite dinspre Marin Sorescu și Nichita Stănescu, acesta reuşeşte totuşi, prin migală şi talent să scrie cartea în stil propriu. El acordă atenție sporită cuvântului impunându-se prin rigoare și prin simplitate.
Spiritualitatea şi ilustraţiile textelor din „Aripi de pământ” trimite la esoteric şi la mitologia antică (zeii și creaturile mitologice Ra, Charon, Pegas, Eos, Hathor, Bastet, râul Styx, etc.).
Concluzionând, Viorel Surdoiu scrie o poezie modernă, specifică erei tehnologice actuale, cosmopolită şi interculturală, o poezie suprarealistă, ermetică, o poezie vizuală frumoasă prin bogaţia imaginilor create, o poezie aforistică, în care mitologia antică îşi are rolul său. Volumul “Aripi de pământ” semnat de poetul Viorel Surdoiu este o carte ofertantă pe care o recomand cu plăcere cititorilor experimentaţi.
Prof. Mariana Bendou, jurnalist AJRP, scriitor, critic şi promotor literar
