Municipiul Târgu Jiu își îmbogățește patrimoniul cultural cu 12 noi lucrări de artă modernă, realizate în cadrul Simpozionului Internațional de Sculptură „Atelierele Brâncuși” 2026, eveniment care s-a desfășurat în anul în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși.
Timp de mai multe zile, șase artiști din Italia, Georgia, Turcia și România au creat opere inspirate de spiritul brâncușian chiar în locurile în care s-a născut genialul artist, la Hobița.
Fiecare dintre cei șase sculptori participanți a realizat câte două lucrări din marmură de Carrara, unul dintre cele mai apreciate materiale folosite în sculptură. Artistul italian Marino Di Prospero a creat lucrările „Hoffset” și „Internal Bonds”, georgianul Jhon Gogaberishvili a realizat „Life Pilar” și „My Sfere”, iar artista din Turcia Songul Telek a semnat lucrările „Connection 1” și „Connexion 2”.
România a fost reprezentată de Dan Istrate, autorul sculpturilor „Absență” și „Ecou”, Vladlen Babcinețchi, care a realizat „Împletire 1” și „Împletire 2”, precum și de Petre Mogoșanu, curatorul simpozionului, care a creat lucrările „Înainte de începuturi” și „Coexistența”.
Cele 12 sculpturi vor putea fi admirate în cadrul unei expoziții organizate la Pavilionul Art 360, din incinta Stadionului Municipal Târgu Jiu. Vernisajul va avea loc vineri, 31 iulie, de la ora 19:00, evenimentul oferind publicului ocazia de a descoperi creațiile artiștilor care au adus un omagiu unuia dintre cei mai importanți sculptori ai lumii.
La finalul simpozionului, toate cele 12 lucrări vor intra în patrimoniul cultural al municipiului Târgu Jiu, consolidând statutul orașului drept capitală a operei lui Constantin Brâncuși și îmbogățind colecția de artă contemporană dedicată marelui sculptor gorjean.
































