Grupul energetic nr. 5 de la Termocentrala Turceni, singurul care mai funcționează în cadrul acestei unități a Complexului Energetic Oltenia, a fost repus în funcțiune duminică dimineața, după ce a fost oprit timp de cinci zile din cauza unei avarii la cazan.
Potrivit reprezentanților CEO, grupul a fost reconectat la Sistemul Energetic Național pe 1 noiembrie, la ora 04:10, după finalizarea lucrărilor de remediere a defecțiunii apărute în zona pâlniei reci a vaporizatorului. Acesta fusese retras din exploatare pe 27 octombrie.
Nu este prima problemă de acest fel cu care se confruntă grupul energetic. La începutul lunii octombrie, acesta a fost oprit în urma unei avarii provocate de spargerea unui cazan în vaporizator. Reparațiile au fost finalizate, iar grupul a fost repornit pe 9 octombrie.
Grupul 5 de la Termocentrala Turceni funcționează pe cărbune și are o putere instalată de 285 MW.
În prezent, la Termocentrala Rovinari mai este în funcțiune un singur grup energetic, respectiv grupul 5.






























