22.7 C
Târgu Jiu
joi, 2 iulie 2026

APIA avertizează fermierii: Arderea miriștilor este interzisă!

1

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le reamintește fermierilor că arderea miriștilor și a vegetației de pe pajiștile permanente este interzisă, în contextul în care, în ultima perioadă, la nivel național s-au înregistrat numeroase incendii de vegetație uscată.

Instituția precizează că toți beneficiarii de plăți directe și ai măsurilor de dezvoltare rurală sunt obligați să respecte standardele de condiționalitate GAEC 3 și GAEC 10, care interzic incendierea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente, cu excepția unor situații justificate din motive fitosanitare.

Potrivit APIA, fermierii care beneficiază de sprijin prin Planul Național Strategic 2023–2027 trebuie să respecte aceste norme pe întreaga exploatație agricolă și pe tot parcursul anului de cerere. Reprezentanții agenției subliniază că respectarea acestor reguli contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la menținerea conținutului de materie organică din sol, fiind interzisă arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale de pe terenurile arabile, precum și a vegetației existente pe pajiștile permanente.

Standardul GAEC 3 se aplică tuturor fermierilor care exploatează terenuri arabile și vizează interdicția de a incendia resturile vegetale rezultate după recoltare, precum paiele, cocenii de porumb, tulpinile de floarea-soarelui, vrejii de cartof sau de plante proteice și alte resturi agricole. În același timp, standardul GAEC 10 interzice arderea vegetației de pe toate pajiștile permanente din România, inclusiv a vegetației uscate, a resturilor rămase după pășunat sau cosit, precum și a speciilor invazive. Pentru verificarea respectării acestor obligații, APIA colaborează cu Garda Națională de Mediu și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în baza unui protocol care urmărește eficientizarea acțiunilor de monitorizare și control.

În situația în care o parcelă este afectată de un incendiu provocat din cauze necunoscute, fermierii trebuie să prezinte, în cel mai scurt timp, la centrul APIA unde au depus cererea de plată, copia procesului-verbal de intervenție întocmit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență sau copia plângerii depuse la Poliție. După finalizarea cercetărilor, aceștia sunt obligați să depună și documentul care atestă soluționarea sesizării. APIA avertizează că neprezentarea acestor documente înainte de efectuarea controlului atrage aplicarea de penalități pentru nerespectarea standardelor GAEC 3 și GAEC 10, ceea ce poate conduce la reducerea sau pierderea sprijinului financiar acordat fermierilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.