Angajații Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și ai Autorității Vamale Române ar putea primi bonusuri anuale în funcție de performanță, iar cei implicați în recuperarea unor sume de peste echivalentul a un milion de euro vor beneficia de stimulente financiare speciale. Proiectul de lege a fost adoptat luni de Senat și merge acum la Camera Deputaților, care va avea votul decisiv.
Inițiativa, inclusă în reformele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a trecut de Senat cu 73 de voturi pentru, 11 împotrivă și 27 de abțineri. Potrivit proiectului, bonusurile vor fi acordate anual angajaților ANAF și ai Autorității Vamale în funcție de îndeplinirea unor indicatori-cheie de performanță, care vor fi stabiliți prin ordin al ministrului Finanțelor. Fondul total destinat recompenselor nu va putea depăși 12% din bugetul alocat salariilor de bază ale fiecărei instituții. Beneficiarii vor fi selectați pe baza evaluării profesionale anuale. Nu vor primi bonusuri angajații care nu au contribuit la atingerea obiectivelor, au fost sancționați disciplinar, au primit calificativul „nesatisfăcător” sau au încălcat normele de etică și integritate.
Proiectul introduce și un sistem de stimulente pentru performanțe excepționale în activitatea de control fiscal și vamal. Acestea vor putea fi acordate în situațiile în care inspectorii contribuie la descoperirea unor fraude sau la recuperarea unor creanțe fiscale care depășesc echivalentul în lei al unui milion de euro, cu condiția ca sumele să fie confirmate definitiv și încasate efectiv de stat.
Valoarea stimulentelor va fi finanțată din bugetul de stat și va putea ajunge până la 3% din partea sumelor recuperate care depășesc pragul de un milion de euro. Bonusul pentru performanță excepțională va putea fi acordat o singură dată pentru fiecare caz și va fi aprobat prin ordin al președintelui ANAF sau al președintelui Autorității Vamale Române.
Dacă proiectul va fi adoptat și de Camera Deputaților, noul sistem de recompensare va deveni unul dintre cele mai importante mecanisme de stimulare financiară introduse în ultimii ani pentru angajații instituțiilor responsabile de colectarea veniturilor la bugetul de stat.
































