Astăzi de la ora 10.00, la Târgu Jiu, a avut loc ceremonia militară și religioasă dedicată Zilei Imnului Național al României. Evenimentul a reunit oficialități locale și județene, reprezentanți ai instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Momentul central al manifestării l-a reprezentat intonarea Imnului Național al României, „Deșteaptă-te, române!”, interpretat într-un cadru solemn, după care Garda de Onoare a defilat în fața celor prezenți.

Evenimentul a fost moderat de Ionuț Viorel Bordeiași, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.
































