21.2 C
Târgu Jiu
miercuri, 22 iulie 2026

Începe vaccinarea împotriva pestei micilor rumegătoare

18

Autoritățile au decis demararea unei campanii naționale de vaccinare gratuită împotriva pestei micilor rumegătoare (PMR), o măsură care vizează protejarea efectivelor de ovine și caprine din România și reluarea exporturilor de animale vii. Potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), vor fi administrate gratuit 1,2 milioane de doze de vaccin, în două etape. Prima fază va începe în județele Constanța și Tulcea, zone considerate prioritare după confirmarea primului caz de PMR din România, în iulie 2024.

Pentru debutul campaniei vor fi puse la dispoziție 300.000 de doze de vaccin, oferite gratuit. În etapa a doua, Comisia Europeană va face demersurile necesare pentru asigurarea a încă 900.000 de doze, astfel încât numărul total să ajungă la 1,2 milioane.

Alegerea celor două județe nu este întâmplătoare. Autoritățile consideră că zona reprezintă un punct cu risc ridicat din cauza traficului de mărfuri și animale pe ruta Ucraina – Portul Constanța, dar și din cauza numărului mare de centre de colectare a animalelor destinate exportului. În plus, fluviul Dunărea reprezintă o barieră naturală care poate limita extinderea virusului către alte regiuni ale țării.

Planul de vaccinare urmează să fie transmis Grupului de experți comunitari pentru intervenții de urgență veterinară (EuVet), iar ulterior specialiști europeni vor veni în România pentru definitivarea măsurilor împreună cu experții români. Campania va fi pusă în aplicare imediat după aprobarea procedurilor.

Pe lângă combaterea răspândirii bolii, autoritățile urmăresc și redeschiderea piețelor externe pentru ovine și caprine. România poartă discuții la nivel european pentru ridicarea restricțiilor privind exporturile către țările terțe. În paralel, conducerea ANSVSA a obținut un acord de principiu din partea mai multor state arabe pentru renegocierea certificatelor sanitar-veterinare de export. Măsura ar putea permite reluarea rapidă a comerțului cu animale vii imediat ce restricțiile europene vor fi eliminate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.