26.9 C
Târgu Jiu
duminică, 2 august 2026

Individ din Mehedinți, reținut la Târgu Jiu pentru violență în familie

2

Un bărbat de 40 de ani a fost reținut de polițiștii din Gorj, după ce și-a agresat concubina și pe fiul minor al acesteia, în urma unui conflict izbucnit în locuința în care cei trei locuiau.

În urma intervenției, oamenii legii au emis un ordin de protecție provizoriu și au deschis un dosar penal pentru violență în familie.

„La data de 1 august 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apel 112, de o femeie, cu privire la producerea unui conflict în familie.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică și Compartimentului Proximitate, s-a stabilit că, în jurul orei 07:30, un bărbat de 40 de ani, din județul Mehedinți, aflat la locuința în care domicilia fără forme legale, din municipiul Târgu Jiu, și-ar fi agresat fizic concubina, o femeie de 38 de ani, precum și pe fiul vitreg al acesteia, un tânăr de 15 ani.

Persoanele vătămate nu au solicitat acordarea de îngrijiri medicale la fața locului și au formulat plângeri scrise.

Polițiștii au întocmit formularele de evaluare a riscului, iar, în urma concluziilor rezultate, au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Compartimentului Proximitate, față de bărbatul de 40 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Gorj.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.