28.9 C
Târgu Jiu
marți, 28 iulie 2026

Mesaje false cu plata parcării. Primăria Târgu Jiu face apel la vigilență

14

Reprezentanții Primăriei Municipiului Târgu Jiu trag un semnal de alarmă și avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă online prin care persoane rău intenționate încearcă să obțină bani și date bancare sub pretextul unor taxe de parcare neachitate.

Potrivit autorităților locale, mai mulți utilizatori au primit mesaje false de tip phishing, care pretind că provin din partea serviciului TPARK și solicită plata unor presupuse datorii pentru parcare prin accesarea unui link.

„Primăria NU trimite SMS-uri cu link-uri directe de plată!”, transmit reprezentanții instituției.

Cetățenii sunt sfătuiți să fie atenți la mai multe semne care indică o posibilă fraudă. Mesajele sunt expediate de pe adrese suspecte, precum conturi personale de iCloud sau iMessage, iar linkurile incluse nu duc către pagina oficială TPARK, ci către domenii dubioase.

Autoritățile recomandă ca persoanele care primesc astfel de mesaje să nu acceseze linkurile, să nu introducă date bancare și să șteargă imediat mesajul.

„Verificați eventualele restanțe direct pe Ghiseul.ro”, este recomandarea transmisă de Primăria Târgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.