9.7 C
Târgu Jiu
marți, 3 noiembrie 2026

Moarte fulgerătoare în Târgu Jiu! Un bărbat de 55 de ani a murit în timp ce încerca să ceară ajutor. Se simțise rău încă din seara precedentă

78

Tragedie în municipiul Târgu Jiu! Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit în dimineața zilei de 2 noiembrie, după ce i s-a făcut rău în timp ce încerca să ceară ajutor. Acesta petrecuse noaptea la locuința fiului său, după ce acuzase o stare de rău încă din seara precedentă. Echipajele de intervenție au fost alertate, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Potrivit informațiilor din anchetă, bărbatul, care locuia în Drăgoieni, mersese cu o seară înainte la fiul său. Pentru că nu se simțea bine, a rămas peste noapte la acesta. În dimineața zilei de 2 noiembrie, în jurul orei 10:00, starea i s-ar fi agravat. Bărbatul ar fi ieșit pe scara locuinței pentru a cere ajutor, însă i s-a făcut din nou rău și s-a prăbușit înainte ca echipajele să ajungă la fața locului.

La ora 10:31, Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apel 112 chiar de fiul bărbatului, care a anunțat că tatăl său, în vârstă de 55 de ani, a acuzat o stare de rău și ulterior a decedat.

Necropsia va stabili cauza morții

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au efectuat cercetări. În urma examinării vizuale a trupului neînsuflețit, nu au fost identificate urme de violență la nivelul capului, trunchiului sau membrelor.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, procedură prin care anchetatorii verifică împrejurările în care s-a produs decesul. Deocamdată, cauza exactă a morții nu este cunoscută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.