Alin Constantin Negoescu, pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj, este internat în stare gravă într-un spital din Salonic, Grecia, după ce medicii au fost nevoiți să-i amputeze piciorul stâng, în urma unor complicații medicale severe.
Totul a început în timpul concediului
Potrivit informațiilor disponibile, situația a debutat în timp ce Alin se afla în concediu, când a ajuns de urgență la spital cu ischemie acută la piciorul stâng. A fost operat imediat, însă starea sa s-a complicat în zilele următoare, fiind necesare mai multe intervenții chirurgicale.
Ulterior, medicii au constatat și o ischemie mezenterică, o complicație gravă ce a impus alte operații, situație care i-a agravat semnificativ starea de sănătate.
Familia, în așteptarea unor vești bune
Acasă, în Gorj, pompierul este așteptat de cei doi copii ai săi. Potrivit celor apropiați, familia trece printr-o perioadă dificilă, fiind încercată de greutăți și înainte de această nenorocire, motiv pentru care sprijinul comunității este considerat esențial în aceste momente.
Apel la solidaritate
Publicația Agenda Pompierului a lansat un apel la solidaritate pentru sprijinirea familiei lui Alin Constantin Negoescu, iar pe rețelele sociale mesajele de încurajare pentru pompierul gorjean continuă să apară, colegii și oamenii din comunitate exprimându-și susținerea față de acesta și familia sa în această perioadă dificilă.































