26.2 C
Târgu Jiu
vineri, 31 iulie 2026

Postare virală demontată de IGSU! Fotografia cu „pompierii români epuizați” este falsă

13

O postare distribuită masiv pe rețelele de socializare, care prezenta o fotografie cu mai mulți pompieri întinși pe asfalt și susținea că aceștia sunt salvatori români aflați în Grecia după aproape 48 de ore de luptă cu flăcările, a fost dezmințită oficial de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Mesajul emoționant, însoțit de imagine, a devenit rapid viral, adunând peste 19.000 de reacții, 1.500 de comentarii și 1.600 de distribuiri. În text se afirma că pompierii români dormeau pe jos după o intervenție extenuantă, fiind lăudați pentru sacrificiul lor.

IGSU a intervenit însă pentru a clarifica situația și a transmis că informațiile asociate fotografiei sunt false.

Potrivit instituției, pompierii surprinși în imagine nu fac parte din modulul național pre-poziționat în Grecia și nu sunt membri ai contingentului românesc trimis să sprijine autoritățile elene în lupta cu incendiile de vegetație.

„Am identificat și noi imaginea cu pompierii care se odihnesc pe asfalt după o intervenție deosebit de solicitantă. Pentru o corectă informare a opiniei publice, precizăm că instituția noastră nu confirmă informațiile asociate acestei fotografii. Pompierii surprinși în imagine NU fac parte din modulul național pre-poziționat în Grecia”, au transmis reprezentanții IGSU.

Conform informațiilor prezentate de instituție, fotografia este una mai veche și circulă pe internet încă de anul trecut.

IGSU îi îndeamnă pe cetățeni să verifice informațiile înainte de a le distribui și să se informeze exclusiv din surse oficiale, pentru a evita răspândirea știrilor false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.