28.6 C
Târgu Jiu
miercuri, 1 iulie 2026

Procesul chirurgului Neață se reia de la zero

22

Judecătorii Curții de Apel Craiova au desființat sentința pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul chirurgului Gheorghe Neață, condamnat în primă instanță la șase ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată.

Prin hotărârea pronunțată marți, instanța de apel a admis atât apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, cât și pe cel al medicului, a anulat sentința atacată și a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Gorj. Decizia este definitivă.

„În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) Cod procedură penală, admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi de inculpatul Neaţă Gheorghe împotriva sentinţei penale nr. 124 din data de 01.10.2025, pronunţate de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 5225/95/2021. Desfiinţează sentinţa atacată şi dispune rejudecarea cauzei de către Tribunalul Gorj. Menţine actele şi măsurile procesuale dispuse până la data de 11.06.2025. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelurile parchetului şi al inculpatului rămân în sarcina statului. Definitivă”, a decis, ieri, Curtea de Apel Craiova.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.