20.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 6 iunie 2026

Studentă din Târgu Jiu, premiată la un concurs național de sustenabilitate

1

Irina Andreea Avram, originară din Târgu Jiu și studentă la Facultatea de Management în Producție și Transporturi din cadrul Universității Politehnica Timișoara, a obținut Premiul I la cea de-a doua ediție a Concursului Național de Sustenabilitate Organizațională, desfășurat la București.

Pentru rezultatul de excepție, tânăra a fost recompensată cu un premiu în valoare de 500 de euro, precum și cu un pachet educațional oferit de organizatori, ca recunoaștere a performanței sale academice.

Competiția a reunit studenți din mai multe centre universitare din țară și a testat cunoștințele acestora în domenii precum management, marketing, logistică și economie.

Ediția din acest an a fost găzduită de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București și a inclus, pe lângă proba scrisă, vizite de studiu și întâlniri tematice dedicate sustenabilității și managementului organizațional.

Reprezentanții Universității Politehnica Timișoara au participat cu o echipă formată din patru studente: Irina Andreea Avram, Ioana Bănuț, Diana Lungu și Alexandra Teoc, care au reprezentat instituția la această competiție națională.

Concursul se află la cea de-a doua ediție, după ce prima a fost organizată anul trecut de aceeași facultate din cadrul Universității Politehnica Timișoara.

În prezent, evenimentul este derulat în parteneriat de patru universități importante din România: Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.