11.5 C
Târgu Jiu
miercuri, 30 septembrie 2026

Tg-Jiu: A zburat 10 metri din mașină. Șofer de 37 de ani, mort într-un accident cumplit pe DN 67

645

Un drum care leagă Scoarța de Târgu Jiu s-a transformat, în zorii zilei de miercuri, într-o scenă tragică. Un șofer de 37 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea a ieșit de pe șosea și s-a izbit de mai multe indicatoare și de un parapet metalic.

Accidentul s-a produs în jurul orei 04:21, pe DN 67, în municipiul Târgu Jiu, în zona unei stației de carburant Peco Ymy. Potrivit polițiștilor, bărbatul, din comuna Scoarța, se deplasa cu autoturismul din direcția Scoarța către Târgu Jiu. Într-o zonă în care viteza nu ar fi fost adaptată condițiilor de deplasare, acesta ar fi pierdut controlul asupra mașinii.

Autoturismul a părăsit partea carosabilă și a lovit, rând pe rând, mai multe indicatoare rutiere și un parapet metalic.

Proiectat la aproximativ 10 metri de mașină

Impactul a fost atât de puternic încât șoferul a fost aruncat din autoturism. Bărbatul a ajuns la aproximativ 10 metri distanță de mașină. Pentru acesta, accidentul a fost fatal. Echipajele ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Polițiștii încearcă să afle exact cum s-a produs tragedia

La locul accidentului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Târgu Jiu, care au făcut cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.