Miercuri, 17 iunie 2026, de la ora 16:00, la Amfiteatrul „Auditorium Maximum” al Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu (str. Tineretului nr. 4, zona Debarcader), va avea loc lansarea volumului „Rotary Club Târgu Jiu. După 20 de ani (2021-2026)”, semnat de Victor Troacă, președintele Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni și fost președinte al Rotary Club Târgu Jiu.
Evenimentul marchează împlinirea a 25 de ani de la înființarea Rotary Club Târgu Jiu și reprezintă un moment de bilanț al activității desfășurate de organizație în ultimul sfert de secol, cu accent pe perioada 2021-2026.
Volumul este cel de-al treilea dedicat activității rotariene târgujiene, după lucrările „Mișcarea rotariană în județul Gorj” (2017) și „Rotary Club Târgu Jiu. Două decenii de activitate (2001-2021)”, apărută în două ediții. Noua carte prezintă proiectele, acțiunile și evenimentele desfășurate de club în ultimii cinci ani, dar oferă și informații despre Rotary International, mișcarea rotariană din România și istoria clubului din Târgu Jiu.
Potrivit autorului, lucrarea evidențiază contribuția membrilor Rotary și Interact la dezvoltarea comunității locale, prin proiecte care au devenit deja tradiționale, precum „Cupa Rotary la Schi”, „O cană de fericire”, „Bursele Rotary” sau „Promenada Inimilor”. Printre elementele de noutate ale volumului se numără capitolele „Profiluri rotariene” și „Sentimente rotariene”, dedicate membrilor clubului și experiențelor acestora în cadrul organizației. Autorul subliniază că lucrarea este și un gest de recunoștință față de oamenii care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea Rotary Club Târgu Jiu și la implementarea unor proiecte cu impact în comunitate. „Acest volum este darul meu pentru acești oameni minunați, precum și pentru excepționalii tineri care au trecut prin cluburile Interact și Rotaract, cu prilejul marcării unui sfert de secol de activitate a clubului”, afirmă Victor Troacă în nota introductivă a cărții.
Programul zilei va include și vernisajul Expoziției Internaționale de Fotografie „Natura. Cultura. Viața”, care va preceda lansarea de carte, precum și ceremonia de predare-preluare a mandatului de președinte al Rotary Club Târgu Jiu pentru anul rotarian 2026-2027.































