Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al IPJ Brașov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pun în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, tăinuire și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Una dintre percheziții este efectuată în județul Gorj.
„Activitățile procedurale sunt efectuate la șase adrese din județul Ilfov, patru din municipiul București, cinci din județul Prahova și câte una în județele Gorj și Brașov. În cauză este vizată activitatea infracțională a patru persoane, care, începând cu luna septembrie 2025, ar fi efectuat demersuri pentru preluarea a două societăți comerciale cu activitate reală pe numele unor persoane fără mijloace de subzistență sau fără adăpost, iar, ulterior, în perioada octombrie 2025 – ianuarie 2026, ar fi comandat diverse mărfuri de la 30 de persoane, pentru care au emis bilete la ordin și file CEC cu o scadență de cel mult 45 de zile, refuzate în final la plată din cauza lipsei totale de disponibil în cont. Astfel, prejudiciul cauzat celor 30 de persoane vătămate este de aproximativ 5.500.000 de lei. Pentru completarea materialului probator în cadrul perchezițiilor urmează a fi identificate și ridicate obiecte, înscrisuri și medii de stocare”, se precizează într-un comunicat al Poliției Române.
Totodată urmează să fie puse în aplicare patru mandate de aducere. În aceeași cauză au mai fost efectuate anterior, în cursul anului 2026, 15 percheziții domiciliare și au fost ridicate bunuri de interes – produse ale infracțiunii de înșelăciune (echipamente IT, dispozitive de transport mărfuri, telefoane mobile) în valoare de aproximativ 147.500 de lei, fiind luată atunci măsura reținerii față de două persoane.
„Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Investigare a Criminalității Economico-Financiare București, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, Seviciului Criminalistic Brașov și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ilfov, Serviciului pentru Acțiuni Speciale București și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova”, au mai precizat reprezentanții IGPR.
































